Totuși, acesta nu a dat un răspuns exact în privința votului pe care urmează să îl ofere autoritățile din Austria față de inițierea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul unei conferințe de presă alături de președintele Sloveniei, Nataša Pirc Musar, și președintele R. Moldova, Maia Sandu, Alexander Van der Bellen a menționat că, înainte de aderarea la UE, R. Moldova trebuie să realizeze reformele necesare.
El a precizat că realizarea reformelor este un proces anevoios și este nevoie de sprijinul populației, însă președintele Austriei a venit cu un răspuns evaziv în ceea ce privește votul din decembrie, la Consiliul European, când va fi pusă în discuție inițierea negocierilor de aderare a R. Moldova și a Ucrainei la UE.
„Nu știu care va fi opinia altor state membre, dar subiectele ar putea fi amânate din motive interne. Multe lucruri se pot întâmpla, multe care ar putea să se întâmple. Nu pot să vin cu o prognoză, dar sper că Consiliul European nu va irosi timp. Asemenea decizii durează și asta nu are treabă cu țara Dvs.”, a conchis Alexander Van der Bellen.
Ultimelestiri.md amintește că, în cadrul aceleiași conferințe de presă, președintele Sloveniei, Nataša Pirc Musar, a declarat că țara sa cu siguranță va vota pentru inițierea negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană.
De asemenea, președintele Maia Sandu a declarat că R. Moldova contează pe o decizie pozitivă a statelor membre în procesul de aderare la Uniunea Europeană, la Reuniunea Consiliului European din 14 și 15 decembrie.
Pe 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare pentru Ucraina și R. Moldova. Potrivit Raportului Comisiei Europene privind extinderea UE, decizia finală urmează să fie luată în luna decembrie la Summitul Consiliului UE.
La scurt timp, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție în care a spus că recomandarea CE este un pas al autorităților și al tuturor moldovenilor care muncesc pentru a transforma R. Moldova într-un stat democratic.
De asemenea, premierul Dorin Recean a spus că această zi este importantă pentru R. Moldova, iar avizul pozitiv din partea CE este rezultatul muncii pe care au depus-o toți moldovenii.
Astfel, în perioada 14-15 decembrie va avea loc Reuniunea Consiliului European, unde cele 27 de state membre ale UE își vor oferi voturile în privința începerii negocierilor de aderare a R. Moldova și a Ucrainei la UE.
