Alec Luhn și soția sa, Veronika Silchenko, au călătorit în Norvegia în iulie pentru o vacanță. După ce și-au dat seama că se cazau lângă un parc național cu al treilea cel mai mare ghețar din țară, Alec Luhn, jurnalist american specializat în climă și excursionist experimentat, a decis să-și prelungească călătoria pentru a face drumeții până acolo, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Pe 31 iulie, Alec Luhn i-a trimis prin SMS itinerariul soției sale, care se întorsese acasă, în Anglia, și apoi a pornit singur într-o excursie cu rucsacul în spate, îndreptându-se spre Parcul Național Folgefonna din Odda, un oraș din apropiere, scrie NYTimes.
Soția sa nu se aștepta să audă de el decât peste câteva zile din cauza semnalului telefonic neuniform din parc, iar Alec Luhn plănuia să-și termine drumeția pe 4 august, să ia un autobuz spre Bergen și să se întoarcă în Anglia cu avionul.
La începutul drumeției, lucrurile au început să meargă prost. Talpa ghetei stângi a început să i se desprindă după câteva ore. A decis să lipească talpa cu bandă sport, ceea ce a compromis aderența ghetei.
„Ar fi trebuit să mă întorc și să merg la Odda și să-mi cumpăr niște cizme noi”, a spus el.
În schimb, a continuat. A trecut pe lângă peisaje superbe și a ajuns la o înălțime de aproape 1.200 de metri.
„Era un teren foarte abrupt, dar am continuat să merg și am luat o altă decizie proastă”, a spus el. După ora 22:00, Luhn a găsit un loc bun de campare. Dar, în loc să-și instaleze cortul, a decis să meargă mai departe, deși nu avea cu el un dispozitiv de urmărire GPS.
O cădere abruptă și răni grave
Se făcea târziu și terenul era abrupt. Apoi, Alec Luhn a făcut un pas greșit — a alunecat și a căzut
„Îmi amintesc de senzația teribilă”, a spus el. A început să prindă viteză, iar rucsacul său a lovit pietrele, făcând ca echipamentul să-i cadă.
„Mă învârteam foarte repede și am început să sar în jur, ca o minge de pinball care coboară muntele”, a spus domnul Luhn.
A aterizat pe o piatră, rupându-și femurul, fracturându-și pelvisul și câteva vertebre, zgârindu-se grav la mâini și lovindu-se la cap.
Apoi, a spus el, trebuie să fi leșinat.
Fără apă, fără telefon și abia se putea mișca
Luhn s-a trezit pe 1 august conștient că se află într-o situație foarte gravă.
Sticla de apă îi căzuse din geantă în timpul căderii, așa că nu avea ce bea.
iPhone-ul îi căzuse din buzunar. A încercat să-i strige lui Siri să sune la serviciile de urgență, dar telefonul său fie era prea departe, fie fusese setat pe modul avion (o altă greșeală, a spus el).
Și-a dat seama de două lucruri: nimeni nu va ști să-l caute până luni, când urma să se întoarcă în Anglia. Și nu va putea ieși de acolo singur.
„Va trebui să rămân aici și să mă descurc până când măcar cineva își va face griji pentru mine”, își amintea el că se gândea. Apoi, „multe lucruri trebuiau să meargă bine ca să pot supraviețui.”
Deshidratat, Luhn a luat măsuri disperate.
Sâmbătă, a început să-și facă griji că va rămâne fără apă. Avea gura atât de uscată încât era imposibil să mănânce batoanele de granola și alunele care nu-i căzuseră din rucsac
Nu se putea gândi decât la o singură soluție. „Am urinat într-unul dintre plicurile mele cu apă și apoi am băut urina ca să mă hidratez”, a spus el.
El a adăugat: „Aveam o bășică mare pe unul dintre degete, chiar am supt sângele din ea ca să încerc să iau puțin lichid.”
Abia duminică, când a venit furtuna – vreme care avea să-i îngreuneze căutarea – a putut bea din nou apă. A sorbit ploaia din cutele saltelei sale de dormit și a supt o bandană udă.
50 de salvatori l-au căutat timp de două zile
Luni și marți, pe măsură ce ploaia continua, el a început să-și piardă speranța.
Era ud și îi era frig. Picioarele începuseră să-i piardă circulația.
Dar, fără știrea lui, predicția sa fusese corectă: când nu s-a prezentat la zbor, doamna Silchenko a alertat autoritățile, iar luni seară începuse o misiune majoră de salvare.
Peste 50 de salvatori de la Crucea Roșie Norvegiană, folosind câini, drone și alpiniști experimentați, îl căutau, iar căutarea a durat aproape două zile.
„Majoritatea căutărilor se finalizează în câteva ore”, a declarat într-un e-mail Anja Kristin Bakken, purtătoare de cuvânt a Centrului Comun de Coordonare a Operațiunilor de Salvare din Norvegia. „Aceasta a fost deosebit de dificilă din cauza condițiilor meteorologice dificile.”
Dar, a adăugat ea, „găsirea lui Alec Luhn în viață este un exemplu foarte bun al motivului pentru care continuăm”.
În timp ce stătea pe coasta muntelui sperând să fie salvat, domnul Luhn a spus că s-a concentrat asupra prezentului. Când mintea îi rătăcea, se gândea la oamenii pe care îi iubea, inclusiv la soția și familia sa.
„Am simțit cu adevărat că vreau să supraviețuiesc și să am o a doua șansă la viață”, a spus el.
„Poate că am ratat singura mea șansă”
Miercuri, 6 august, după cea mai rece noapte de până acum, soarele a răsărit pentru scurt timp.
„Cam atunci, am auzit un elicopter”, a spus domnul Luhn.
Deși nu se putea ridica în picioare, a început să facă cu mâna. „Era atât de aproape de mine, dar nu mă putea vedea”, a spus el. După aproximativ 45 de minute, elicopterul a plecat.
„M-am gândit: ei bine, s-ar putea să fi ratat singura mea șansă”, a spus domnul Luhn.
Domnul Luhn și-a înfășurat bandana roșie în jurul unui stâlp de cort în speranța că va fi văzut. Aproximativ 45 de minute mai târziu, un elicopter s-a întors, iar domnul Luhn a început din nou să facă cu mâna.
„În cele din urmă, ușa laterală a elicopterului s-a deschis și un tip mi-a făcut semn cu mâna”, a spus el. „Acela a fost momentul în care am știut că voi putea să trec.
Alec Luhn a fost dus la un spital din Bergen, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Două săptămâni mai târziu, marți, încă primea tratament acolo și a spus că încă nu putea merge din cauza degerăturilor de la picioare.
Alec Luhn a spus că speră să se întoarcă la drumeții într-o zi. „Am încurajat mulți oameni să meargă în drumeții, trebuie doar să fii precaut în privința asta”, a spus el. „Asta plănuiesc să fac în viitor.”
Dar mai întâi, a spus el: „Îi datorez soției mele o vacanță într-un climat mai cald, unde nu există ghețari”.
