Șefa statului a invitat cetățenii moldoveni din Strasbourg să participe la o discuție despre parcursul european și temele care unesc societatea, transmite Ultimelestiri.md.
„Oriunde m-aș afla, întâlnirile cu moldovenii noștri sunt pline de emoție și speranță. La Strasbourg, unde voi ține un discurs în plenul Parlamentului European, am avut bucuria să mă văd cu comunitatea noastră de aici. Le-am ascultat gândurile, dorul de casă și credința într-o Moldovă europeană.
Oamenii mi-au spus cât de mult își doresc să-și vadă țara liberă și prosperă, parte a Uniunii Europene. În același timp, împărtășesc îngrijorarea față de pericolele care amenință acest drum. Viitorul Moldovei depinde de noi toți și de alegerile pe care le facem împreună, pentru ca nimeni din afară să nu decidă în locul nostru”, a scris Maia Sandu după întâlnirea de la Strasbourg cu cetățenii moldoveni.
Amintim că Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează, în data de 9 septembrie 2025, o vizită oficială la Strasbourg, Franța, unde va susține un discurs în plenul Parlamentului European și va avea mai multe întrevederi cu demnitari europeni.
Totodată, președinta se va întâlni cu oficiali ai Consiliului Europei, în contextul în care Republica Moldova urmează să preia, începând cu luna noiembrie 2025, Președinția Comitetului de Miniștri al acestei organizații pentru o perioadă de șase luni.
