În administrarea instituției se află 52 de mijloace de transport, estimate la 16,4 milioane de lei, 92 de articole de bijuterie în valoare de 316.000 de lei, două pietre prețioase de circa 41.000 de lei și 20 de monede comemorative evaluate la 59.000 de lei, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, ARBI administrează 160 de sisteme de generare a monedei virtuale bitcoin, în valoare totală de aproape 493.000 de lei, 53 de tipuri de monede virtuale active estimate la peste 15,3 milioane de lei, precum și opt ceasuri de mână și produse alcoolice a căror valoare nu a putut fi stabilită.
Executarea hotărârilor de confiscare specială sau extinsă revine Serviciului Fiscal de Stat, potrivit Codului de executare. În anumite cazuri, instanțele pot dispune valorificarea anticipată a bunurilor sechestrate, la cererea proprietarului sau la solicitarea procurorului, procedura fiind examinată cu citarea părților și finalizată printr-o încheiere motivată emisă în termen de 30 de zile.
Bunurile sunt vândute prin licitații publice, iar dacă acestea eșuează, se poate apela la reduceri succesive de preț sau la negocieri directe. ARBI precizează că, din cauza complexității acestor proceduri și a implicării mai multor instituții, nu pot fi indicate termene medii de valorificare.
În 2025 a fost adoptată Legea nr. 35, care a introdus în Codul de procedură penală articolul 206¹ privind planificarea sechestrului, pentru a întări mecanismele de urmărire și identificare a bunurilor și a permite evaluarea costurilor de administrare sau valorificare anticipată.
În paralel, ARBI utilizează sistemul informațional automatizat „RBII”, registrul unic al bunurilor indisponibilizate, creat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2020, în care sunt înregistrate date furnizate de procurori, ofițeri de urmărire penală, SFS și executori judecătorești.
Instituția menționează că, în cadrul Programului național 2023–2027 de recuperare a bunurilor infracționale, adoptat prin Hotărârea Parlamentului nr. 342/2022, din 10 acțiuni planificate pentru 2024, șapte au fost realizate integral, iar trei doar parțial, eforturile pentru implementare continuând. De asemenea, ARBI publică în rapoartele anuale ale CNA statistici privind bunurile valorificate, defalcate pe tipuri de active.
