Într-un interviu pentru Ultimelestiri.md, diplomatul a precizat că există două programe principale: unul destinat studenților la ciclul licență, cu o durată de 4-5 ani, și un altul pentru cercetare, destinat studiilor de masterat și doctorat, cu o durată de 1,5-2 ani. Ambele burse acoperă domenii variate – de la științe politice, economie, limba japoneză și administrarea afacerilor, până la fizică, inginerie, IT, agricultură și matematică.
Un alt program, MIRAI, își propune să consolideze înțelegerea reciprocă și cooperarea între Europa și Japonia, prin schimburi academice și activități culturale.
„Procedura de aplicare se anunță în fiecare primăvară pe site-ul și pagina de Facebook ale Ambasadei Japoniei. Îi încurajăm pe studenții interesați să urmărească aceste canale”, a menționat ambasadorul.
În plus, recent a fost încheiat un parteneriat între Universitatea Kindai din Osaka și Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), care va permite schimburi regulate de studenți și cercetători.
Întrebat despre elementele culturii japoneze care trezesc cel mai mare interes în Moldova, Yamada Yoichiro a subliniat popularitatea anime-urilor, jocurilor și manga-ului.
„Personajele nu sunt eroi clasici, ci deseori se confruntă cu conflicte morale și emoționale între idealuri și realitate. Cred că aceste dileme reflectă situații cu care ne confruntăm în viața reală, peste tot în lume”, a explicat ambasadorul.
Potrivit acestuia, succesul anime-urilor și manga-ului vine din modul subtil în care acestea transmit mesaje morale și emoționale, îmbinate cu povești captivante.
Citește întreg interviul aici.
