„Ați scris o pagină de istorie și știm că nu a fost ușor. V-ați făcut vocea auzită și trebuie să fiți mândri de voi. Transmit felicitări și autorităților Republicii Moldova și doamnei Președintă Maia Sandu pentru buna organizare și desfășurare a scrutinului și pentru modul în care au fost gestionate amenințările”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a președintelui României, transmite Ultimelestiri.md.
„Respectul nostru pentru votul de ieri al basarabenilor, care a arătat demnitate, maturitate și curaj în fața unei presiuni la o dimensiune care nu s-a mai văzut până acum. Vreau să-i asigur pe toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de opinia lor politică, de faptul că România va continua să ajute Moldova în parcursul său european și va continua proiectele care să aducă prosperitate și o calitate a vieții mai bună pentru basarabeni”, a afirmat Nicușor Dan într-un mesaj video.
Pe 28 septembrie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. După numărarea a 99,91% din procesele-verbale (2.272 din 2.274 de secții de votare), în Parlament ar intra trei partide și două blocuri electorale. PAS ar obține o nouă majoritate parlamentară.
