Participanții au avut ocazia să descopere tradițiile și valorile culturale autentice prin intermediul expozițiilor și activităților organizate pe parcursul festivalului, transmite Ultimelestiri.md cu referire la nordnews.md.
În interiorul Palatului Municipal de Cultură a fost amenajat Târgul meșterilor populari, unde artizanii locali și-au expus creațiile. Vizitatorii au putut admira și procura obiecte de artizanat și lucrări inspirate din patrimoniul cultural și tradițiile populare ale regiunii.
Totodată, în fața instituției a fost organizat un expo-târg cu produse de alimentație publică. Cei prezenți au avut posibilitatea să cumpere diverse gustări și băuturi, inclusiv înghețată, băuturi răcoritoare, popcorn și vată dulce.
Potrivit organizatorilor, activitățile au completat programul artistic al festivalului și au contribuit la crearea unei atmosfere festive pentru participanți și spectatori.
Festivalul „Cine joacă horele” este considerat unul dintre cele mai importante evenimente culturale dedicate copiilor și tinerilor din Republica Moldova. În fiecare an, acesta reunește ansambluri de dans popular din diferite localități ale țării și promovează tradițiile și valorile folclorice.
