Scriitorul și politicianul spune, că deși și-a dorit să contribuie la activitatea legislativă, efortul fizic și stresul i-au afectat starea de sănătate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la unimedia.info.
„Cu doi ani în urmă m-am pensionat din motive de sănătate și pentru că voiam să reușesc să mai scriu niște cărți. Medicii mi-au spus că de acum încolo viața mea va depinde de (multe) pastile și de respectarea câtorva condiții: efort fizic limitat, evitarea stresului și dietă severă. Am respectat toate condițiile timp de un an și m-am simțit ca un om sănătos. Și am scris o carte, pe care o consider cea mai bună din tot ce am publicat.
Oricât de mult aș fi vrut să duc o viață liniștită însă, alegerile de la 28 septembrie și perspectiva ca opoziția pro-rusă să preia puterea mă speriau și pe mine la fel ca pe toți oamenii întregi la cap din această țară. Mi-am propus să mă implic cât de mult pot, să scriu, să particip la emisiuni și la acțiuni în susținerea PAS, ca să nu admit un scenariu nefast pentru noi toți. Prin luna iunie doamna președintă Maia Sandu m-a invitat în audiență și am crezut că vrea să-mi ceară un sprijin pe care și așa eram pregătit să-l ofer. Mi s-a propus, însă, ceea ce știe acum toată lumea, adică să fac parte din lista electorală PAS și să ajung parlamentar. Când un om, care își dedică fiecare secundă a vieții lui țării, un om față de care simți o nemărginită recunoștință și admirație, îți cere sprijinul, nu ai cum să spui ”nu”.
De sănătate mi-am amintit la începutul campaniei electorale, pentru că după ieșiri în teritoriu de vreo 5-6 ore, în care susțineam câte două-trei întâlniri cu alegătorii, aveam nevoie de două-trei zile ca să-mi liniștesc inima. A trebuit să rog staff-ul electoral să-mi permită să rămân în Chișinău și să-mi reducă substanțial numărul de întâlniri și numai așa m-am putut descurca cumva.
S-a produs minunata victorie de la 28 septembrie. Știam ce volum de muncă ne așteaptă ca deputați, doar legile și hotărârile dedicate integrării europene numără multe mii de exemplare și mai știam că acum n-o să mai pot cere, ca în campania electorală, să-mi fie redusă sarcina. Nici nu a trebuit să ajungem până la votarea legilor integrării europene, am simțit înrăutățiri după fiecare dintre cele două ședințe de constituire a conducerii Parlamentului. La a treia, cea de investire a noului guvern, care a durat 10 ore, eu, spre deosebire de premierul Munteanu, care a rezistat șase ore în picioare, nu am făcut decât să șed în fotoliu și să ridic mâna, dar după cele 10 ore am avut o noapte albă.
Mă văd nevoit să recunosc că în dorința de a face bine, mi-am supraevaluat posibilitățile și condiția fizică. Aș putea să mai fac un efort ca să continui, dar mă tem că nu ar însemna decât să compromit și obligațiile de deputat, și propria sănătate. Poate trebuia să mă retrag din listă încă în campania electorală, când am simțit prima înrăutățire, dar atunci prin gestul meu aș fi făcut mai mult rău, decât dacă de pildă refuzam din start să mă implic”, a declarat Cheianu.
