Tarlev afirmă că este inacceptabil ca arme, droguri sau alte mărfuri de contrabandă să poată traversa frontiera, în timp ce autoritățile „mimează controlul”. El acuză conducerea politică a țării că oferă funcții și distincții unor șefi de instituții care nu reușesc să asigure securitatea de bază a granițelor, transmite Ultimelestiri.md.
„Cum pot asemenea persoane să rămână în fruntea Serviciului Vamal, în ciuda riscurilor evidente pentru securitatea națională?”, întreabă deputatul, care cere audierea în Parlament a celor responsabili, pentru explicații și pentru prezentarea unor măsuri clare de remediere.
Tarlev susține că Republica Moldova are nevoie de instituții eficiente, capabile să protejeze statul și cetățenii.
Ultimelestiri.md amintește că noaptea de 20 noiembrie a fost una tensionată la frontiera de est a României, după descoperirea unui transport suspectat că ar conține armament. Incidentul s-a produs în punctul de trecere Albița–Leușeni, în jurul orei 01:30, atunci când un cetățean al Republicii Moldova a ajuns în vamă la volanul unui camion cu remorcă de tip container. Potrivit presei române, șoferul ar fi declarat că transporta „elemente metalice”.
Citește și: Serviciul Vamal, după cazul de la PTF Albița: Suspiciunile au venit de la noi
La scurt timp, jurnaliștii au aflat că TIR-ul ar fi transportat lansatoare de grenade, un sistem portabil rusesc de rachete IGLA, transportoare pentru rachete antitanc Kornet și componente pentru drone de atac.
Conform datelor financiare consultate, firma indicată în actele vamale, „S.P.-SOLAR SISTEM” SRL, are trei angajați și a raportat în 2024 un profit net de 1,27 milioane de lei. Compania este administrată de Victor Procudin, iar fondatori sunt Veaceslav Pîrvu și Ninel Basailov.
Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat că a fost creat un grup mixt de urmărire penală și că au fost ridicate mai multe mijloace de probă. Totodată, trei persoane au fost reținute pe faptul contrabandei cu muniții.
