Autoritățile italiene au confiscat sos de roșii în urma a două operațiuni separate, după ce au oprit două camioane sosite din Bulgaria, în timpul controalelor efectuate în portul Brindisi, în sud-estul țării, transmite Ultimelestiri.md cu referire la point.md.
În ambele cazuri, obiectul transportului era un semifabricat din roșii – „passata di pomodoro” (pastă de roșii), pe ambalajul căruia era indicat eronat că produsul este „Fabricat în Italia”.
„Această fraudă, dacă ar fi fost pusă în practică, nu doar că ar fi trădat încrederea consumatorilor neavizați, dar ar fi adus și sute de mii de euro profit ilegal, punând potențial în pericol sănătatea populației, deoarece nu se putea exclude prezența substanțelor contaminate în produs, interzise de legislația UE”, se arată în comunicat.
Autoritățile italiene au confiscat în total peste 42 de tone de pastă de roșii și au trimis materialele către parchet, pe baza cărora va fi deschis un dosar penal împotriva a două companii italiene care au importat pasta.
