Aprobarea cu privire la aderarea Moldovei la Convenția internațională privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime, a fost votată astăzi de Guvern, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Aderarea la convenție are obiectivul de a stabili un cadru juridic de răspundere pentru daunele provocate de scurgerea combustibilului de la nave și va permite protecția mediului acvatic și a zonelor costiere, a precizat vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale.
Convenția a fost adoptată la Londra pe 23 martie 2001.
