În cererea prealabilă privind dezmințirea afirmațiilor defăimătoare și a relatărilor false Vlad Filat a prezentat mai multe citate din declarațiile lui Ion Sturza, pe care le califică drept denigratoare și lipsite de probe, transmite Ultimelestiri.md cu referire la unimedia.info.
Câteva dintre afirmațiile lui Sturza:
- „Filat aducea bănuții, avea grijă ca și alții să-i aducă. Fiecare agent economic sau mai mulți agenți economici, benevol sau un pic constrânși veneau cu gentuța la partid”.
- „Vlad Filat era alt tip care umilea oamenii în jurul lui în ultimul hal. Și în primul rând pe Marian Ilici îl umilea public”.
- „Înțelegerea cu Șor, erau amici, să-i dea lui Șor (n.r. Aeroportul Chișinău), evident în speranța că va avea și el ceva, și din aeroport, și din bancă”.
- „Ura față de Maia Sandu și invidia, el a ajuns la un moment dat, că am avut o dispută, el a trăsnit un text acolo, dacă l-a scris el, e bravo”.
- „Nu cred că Vlad Filat e un agent al rușilor, deși l-am atenționat pe tema asta, după o întâlnire la Soci cu Putin, a spus că Putin i-a oferit ceva, o mică tranzacție, oportunități de a face bani. I-am spus: Vlad, asta e o nadă otrăvită”.
„Aceste afirmații sunt prezentate ca fapte certe, nu ca opinii și descriu presupuse activități ilegale sau imorale. În lipsa probelor, ele constituie defăimare, în sensul legii. Aceste acuzații de natură penală afectează onoarea, demnitatea și reputația subsemnatului, induc publicului concluzia săvârșirii unor fapte ilegale și sunt prezentate ca realități istorice.
Pentru asemenea acuzații, autorul are obligația să prezinte probe. Informațiile răspândite, care mă vizează, sunt false, fiind expuse într-o manieră vădit tendențioasă, cu rea-credință, urmărind scopul de defăimare, fiind intenționat prezentate într-un mod distorsionat”, menționează Vlad Filat în cererea prealabilă, solicitându-i lui Ion Sturza să dezmintă declarațiile și să prezinte scuze publice. În caz contrar, va iniția o acțiune în instanța de judecată.
Ultimelestiri.md amintește că Ion Sturza a reacționat după ce Vlad Filat, prin intermediul avocaților, i-a cerut dezmințiri pentru afirmațiile făcute. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Sturza anunță că își retrage declarațiile, însă modul în care o face lasă clar să se înțeleagă că dezmințirea este una ironică.
