Startul oficial a avut loc în ajunul Sfântului Nicolae, în curtea Centrului Maternal. Mamele, împreună cu donatorii și echipa Diaconiei, au împodobit bradul, au aprins luminițele și au împărțit daruri, într-o atmosferă de poveste, transmite Ultimelestiri.md.
„67 dintre cele 226 de mame pe care le-am asistat sunt orfane sau nu au avut un model de familie. Pe lângă susținerea atașamentului față de copil, ne propunem să le oferim căldura unei familii care le-a lipsit în copilărie”, a declarat Mihaela Belei, coordonatoarea Centrului Maternal.
Organizația îndeamnă comunitatea să sprijine campania prin mai multe modalități:
- Șezătoarea de Crăciun „Unde binele se adună” – o activitate prin care donatorii pot contribui direct la acoperirea cheltuielilor de asistență;
- Donații financiare – 4.000 de lei acoperă o zi de asistență pentru toate cuplurile mamă–copil din Centru; 500 de lei acoperă o zi pentru o singură mamă și pruncul ei;
- Acțiuni corporative – echipele de angajați pot organiza activități precum Secret Santa, licitații sau felicitări personalizate;
- Donații constante – prin statutul de patron al proiectelor.
„Oamenii de acasă și din diasporă se mobilizează an de an. Comunitățile din Atena, Ravenna și Paris organizează evenimente proprii de colectare. Implicarea lor arată că mamele primesc nu doar ajutor, ci încrederea că nu sunt singure”, a afirmat Daniela Grejdeanu, coordonatoare comunicare.
Centrul Maternal „În brațele mamei”, activ din 2011, oferă un spațiu sigur și însoțire pentru mamele și copiii aflați în impas. În 14 ani de activitate, 226 de mame au reușit să-și păstreze copiii alături, grație asistenței specializate oferite în cadrul Centrului.
