Este pentru a doua oară când Republica Cipru, o națiune cu puțin peste un milion de locuitori, membră a UE din 2004 și a zonei euro din 2008, deține președinția blocului comunitar, transmite Ultimelestiri.md cu referire la agerpres.ro.
Prima dată, în 2012, Ciprul și-a asumat această responsabilitate în mijlocul crizei datoriilor, care a obligat-o să solicite asistență financiară de la partenerii săi pentru a-și stabiliza sectorul bancar.
Consolidarea apărării
Deși acea furtună a trecut, multe provocări planează acum asupra Bătrânului Continent, de la războiul din Ucraina până la instabilitatea persistentă din Orientul Mijlociu.
Cu motto-ul „O Uniune autonomă, deschisă lumii'', președinția cipriotă moștenește de la predecesoarea sa, Danemarca, apărarea Europei ca una dintre prioritățile sale principale.
Nicosia va încerca să accelereze implementarea ''Cărții albe privind apărarea europeană'', publicată de Comisia Europeană în martie, care trasează foaia de parcurs pentru consolidarea capacităților și a cooperării militare pe termen lung.
Sprijinirea Ucrainei, astfel încât aceasta să se poată apăra împotriva agresiunii rusești, va rămâne, de asemenea, o ''prioritate absolută'', a promis recent președintele cipriot Nikos Christodoulides.
În acest context, el a subliniat că țara sa „știe din proprie experiență ce înseamnă invazia și ocupația''.
Președintele cipriot făcea astfel aluzie la invazia turcă din nordul Ciprului din 1974, care până în prezent menține insula mediteraneană, situată la aproximativ 100 de kilometri de coastele Siriei și Libanului, împărțită în două zone: una sub influență greacă și cealaltă sub influență turcă.
Pentru guvernul cipriot, consolidarea capacităților de apărare europene și dezvoltarea unei Europe mai autonome trebuie completate de consolidarea relațiilor transatlantice și a cooperării dintre UE și NATO.
Accent pe extindere
O altă prioritate a viitoarei președinții cipriote este să facă progrese în ceea ce privește negocierile de aderare la UE cu țările candidate din Balcanii de Vest, precum și cu Ucraina, Turcia și Republica Moldova.
Consolidarea legăturilor cu Sudul
Pe de altă parte, ambiția de a consolida legăturile regionale este deja evidentă în lista participanților din afara UE la ceremonia de deschidere a semestrului cipriot, programată pentru 7 ianuarie la Nicosia.
Pe lângă președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, sunt așteptați să participe secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, și cel al Consiliului de Cooperare al Golfului, Jassem Mohamed Al-Budaiwi, printre alți oficiali de rang înalt.
Totodată, lideri din sudul Mediteranei sunt invitați la summitul informal al Celor 27 programat pentru 23 și 24 aprilie, inclusiv președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în ciuda tensiunilor dintre Nicosia și Ankara privind divizarea insulei.
Reuniunea tradițională a comisarilor europeni, condusă de Ursula von der Leyen, în prima lună a președinției semestriale, va avea loc pe 15 și 16 ianuarie într-o clădire nouă din Portul Limassol, în sudul țării.
Locul ales poartă un mesaj simbolic despre importanța care o are pentru Cipru promovarea libertății de navigație și a securității coridoarelor maritime prin implementarea strategiei de securitate maritimă a UE.
În plus, se așteaptă ca, sub președinția cipriotă, UE să convină asupra primei sale strategii portuare și să facă progrese în implementarea „Pactului pentru Mediterana''.
Conectivitatea digitală și energetică, lupta împotriva imigrației ilegale și gestionarea resurselor de apă vor fi, de asemenea, chestiuni cheie în următoarele șase luni.

Un comentariu
Pingback: Maia Sandu participă la deschiderea oficială a președinției cipriote a Consiliului UE - Ultimele ştiri din Moldova