Aceste lovituri, al căror număr şi obiective exacte nu au fost precizate, au avut loc „ca răspuns la atentatul terorist comis de regimul de la Kiev” împotriva unei reşedinţe a lui Vladimir Putin la sfârşitul lunii decembrie, despre care Ucraina afirmă că este o „minciună”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la news.ro.
Atacurile au avut loc la câteva ore după ce Moscova a repetat că trupele europene dislocate în Ucraina ca parte a oricărui acord de pace viitor vor fi considerate „ţinte legitime” şi după ce Statele Unite au capturat miercuri un petrolier sub pavilion rus.
Autorităţile din oraşul Lviv, din vestul ţării, au raportat mai multe explozii şi un atac cu rachete balistice asupra unei infrastructuri critice.
Racheta „se deplasa cu o viteză de aproximativ 13.000 de kilometri pe oră, urmând o traiectorie balistică”, se arată într-o declaraţie a Comandamentului Aerian „Vest” al Forţelor Aeriene ale Armatei Ucrainei. S-a adăugat că tipul rachetei va fi determinat după examinarea componentelor sale.
O viteză de 13.000 de kilometri pe oră este de aproximativ 10 ori mai mare decât viteza sunetului. Unul dintre puţinele proiectile capabile să atingă astfel de viteze este racheta rusă Oreshnik, despre care Putin s-a lăudat că zboară cu viteza de Mach 10.
Rusia a lansat pentru prima dată o rachetă Oreşnik asupra Ucrainei în noiembrie 2024.

7 comentarii
Pingback: Alexandru Munteanu condamnă atacul Rusiei cu racheta Oreșnik asupra Ucrainei - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Maia Sandu condamnă atacul Rusiei asupra Ucrainei: Războiul se apropie de Europa - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Mii de locuințe au rămas fără lumină și căldură în urma atacurilor din Kiev - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Ministerul Energiei: Gazele naturale stocate în Ucraina nu au fost afectate de atacul Rusiei - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: MAE condamnă atacul Rusiei cu racheta Oreșnik asupra Ucrainei: Susținem o pace justă - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Expert: Moscova folosește racheta Oreșnik pentru a intimida Europa - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Consiliul de Securitate ONU, convocat după atacul rusesc cu Oreșnik asupra Ucrainei - Ultimele ştiri din Moldova