„După zeci de ani în care clădirea istorică din centrul Chișinăului nu a beneficiat de reparații sau lucrări reale de întreținere, iar angajații Oficiului au fost nevoiți să activeze în condiții improprii, în noiembrie 2025 a demarat, în sfârșit, procesul de reconstrucție și extindere a sediului situat pe strada Sfatul Țării, nr. 16. Apreciez faptul că, împreună cu Guvernul și Parlamentul, a fost identificată suma necesară, iar proiectul este finanțat exclusiv din bugetul de stat”, a scris Avocatul Poporului pe rețelele sociale, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit lui Ceslav Panico, complexul era constituit dintr-o clădire principală și șapte spații adiționale.
„Din păcate, până astăzi s-a păstrat doar clădirea actuală. A fost identificat proiectul original din 1907, de la care am pornit schițarea și proiectarea reabilitării și extinderii clădirii. Clădirea are o istorie de peste 116 ani. Autorul proiectului a fost inginerul M.S. Cecheruli-Cuș, cunoscut și ca autor al unei bănci publice din Chișinău (actuala Sală cu Orgă) și care, la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, a activat și în calitate de arhitect al orașului. Este evident că, pe parcursul a peste un secol, edificiul a trecut prin numeroase reconstrucții și adaptări, fiind posibil afectat inclusiv în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a declarat Panico, menționând că în procesul de reconstrucție și extindere se va ține cont de proiectul inițial și de istoria clădirii.
„Obiectivul este de a continua istoria acestui edificiu, oferindu-i un nou sens și o utilizare adecvată necesității actuale a populației. Clădirea existentă va fi reabilitată, iar în curtea interioară va fi realizată o extindere. Sediul va găzdui echipa Oficiului Avocatului Poporului, consiliile existente pe lângă OAP, săli pentru evenimente publice, traininguri și activități de studiu, spații pentru angajații-părinți cu copii mici, bibliotecă, precum și alte facilități necesare. Prioritatea rămâne asigurarea unor condiții decente pentru angajați, vizitatori, persoanele aflate în audiență și beneficiarii Oficiului”, a precizat Avocatul Poporului.
Costul total al lucrărilor de reconstrucție și extindere este de 39 de milioane de lei, iar finalizarea acestora este planificată pentru decembrie 2027. În prezent, proiectul se află în desfășurare la prima etapă, care include demolarea unor pereți și anexe neoriginale sau construite neconform standardelor și demararea construcției noului bloc de extindere în curtea edificiului.
