Potrivit materialelor de urmărire penală, primul caz a avut loc în octombrie 2022, când un pacient contaminat cu o boală infecțioasă gravă, traumatizat la un membru inferior, a fost transportat la instituția medicală din Comrat, însă a fost examinat superficial, transmite Ultimelestiri.md.
În lipsa unei diagnoze stabilite corect și a efectuării investigațiilor corespunzătoare, angajații spitalului au refuzat internarea pacientului, fără a efectua profilaxia antiinfecțioasă obligatorie.
Ulterior, în pofida evoluției simptomelor clinice, pacientului nu i-a fost asigurat tratamentul medical de urgență, la timpul oportun, fapt ce a dus la decesul acestuia.
Raportul expertizei medico-legale a arătat legătura de cauzalitate dintre inacțiunea medicilor și decesul pacientului.
Cel de-al doilea episod, din ianuarie 2025, a dus la decesul altui pacient în același spital, la câteva ore după ce victima a suferit multiple fracturi costale și ale oaselor bazinului, în urma unui accident rutier.
„În pofida gravității traumatismelor, medicii nu au organizat monitorizarea permanentă a funcțiilor vitale ale pacientului și nu au asigurat internarea acestuia în Secția de terapie intensivă. Lipsa controlului medical corespunzător și a unei supravegheri adecvate a exclus posibilitatea evaluării în timp util a stării pacientului și a adoptării unor decizii medicale de urgență”, au precizat procurorii.
Concluziile expertizelor medico-legale au stabilit că decesul nu a survenit ca urmare directă a leziunilor suferite, ci ca rezultat al neacordării asistenței medicale corespunzătoare și al încălcării grave a obligațiilor profesionale de către unul dintre medici, fiind stabilită legătura de cauzalitate dintre neefectuarea tratamentului chirurgical de urgență și decesul pacientului.
Potrivit legislației Republicii Moldova, faptele incriminate învinuiților se pedepsesc cu închisoare de până la trei ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
