Cele șase planete care se învârt în jurul stelei lor într-un "vals" perfect sincronizat, o descoperire esenţială pentru a înţelege mai bine felul în care s-a format Sistemul Solar, potrivit unui studiu publicat miercuri, transmite Ultimelestiri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Cele şase planete orbitează în jurul HD 110067, o stea strălucitoare situată la aproximativ 100 de ani-lumină de sistemul nostru solar, în constelaţia Părul Berenicei, care este vizibilă din emisfera nordică a Pământului.
Este un sistem stelar foarte compact, care ar încăpea complet în interiorul orbitei lui Mercur, planeta cea mai apropiată de Soare, a declarat Adrien Leleu, cercetător la Universitatea din Geneva şi unul dintre autorii principali ai studiului publicat în revista Nature.
Toate aceste planete sunt denumite "fierbinţi", cu un diametru cuprins între cel al Terrei şi cel al lui Neptun, cu o compoziţie similară cu cea a lui Neptun: "un corp teluric acoperit de un înveliş gros de gaz", a explicat acelaşi astrofizician.
Niciuna dintre cele şase planete de tip "mini-Neptun" nu se află în zona locuibilă – la o distanţă potrivită de steaua lor pentru a permite existenţa apei în stare lichidă, o condiţie esenţială pentru a susţine viaţa.
Însă ele deţin totuşi o calitate remarcabilă: perioadele lor orbitale, adică timpul de care au nevoie pentru a executa o rotaţie în jurul stelei lor, sunt perfect sincronizate. Acest aspect nu a mai fost constatat niciodată până acum în rândul celor peste 5.000 de exoplanete descoperite după identificarea primei exoplanete, în 1995.
Pentru noul studiu, totul a început în 2020 odată cu observarea stelei HD 110067, un astru similar Soarelui nostru, de către telescopul spaţial TESS lansat de NASA şi supranumit "vânătorul de exoplanete".
Mister rezolvat
TESS a detectat mai întâi două planete folosind metoda tranzitului, care măsoară variaţiile de luminozitate pe care le declanşează trecerea unei planete prin faţa stelei sale gazdă.
Prima planetă, cea mai apropiată de acea stea, are o perioadă orbitală scurtă – doar nouă zile.
Însă semnale stranii de tranzit i-au intrigat pe astronomi, care bănuiau prezenţa altor exoplanete, mai îndepărtate şi, deci, cu perioade de revoluţie mai lungi. Telescopul TESS nu a putut însă să le găsească, deoarece a fost conceput pentru a scana bolta cerească prin tranşe de câteva săptămâni, nu pentru a observa orbitele mai lungi.
Astronomii au apelat atunci la telescopul Cheops al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), care este "capabil să se oprească asupra unei stele atât timp cât se doreşte", a explicat Hugh Osborn, un alt autor al studiului, într-o conferinţă de presă.
Cheops a reuşit să identifice treptat alte patru planete. "În 2023, misterul a fost în sfârşit rezolvat", a adăugat Hugh Osborn, cercetător la Universitatea din Berna.
HD 110067 prezintă un echilibru perfect în acel sistem stelar graţie unui sistem de sincronizare în perechi, în virtutea căruia planetele se atrag unele pe celelalte sub efectul gravitaţiei.
Mecanismul este bine rodat: când prima planetă face trei rotaţii în jurul stelei, a doua face două; când a doua face trei rotaţii, a treia face două…. şi aşa mai departe. În cele din urmă, ultima planetă face o rotaţie când prima face şase: o dovadă că toate planetele sunt conectate printr-un "lanţ de rezonanţă", a explicat Adrien Leleu.
Frumuseţe matematică
"E minunat să vezi o astfel de frumuseţe matematică în natură", a comentat Hugh Osborn.
Dintre toate sistemele planetare cunoscute, acesta este singurul care deţine atât de multe planete ce plutesc într-o astfel de armonie.
"Totuşi, în teorie, acesta este felul în care planetele se formează", a subliniat Rafael Luque, astrofizician la Universitatea din Chicago, coordonatorul principal al studiului.
Sistemul stelar HD 110067 a rămas aproape neschimbat de la naşterea sa din urmă cu aproape 4 miliarde de ani.
În schimb, sistemul nostru solar, doar cu puţin mai vârstnic, nu deţine o rezonanţă "simplă" între cele opt planete ale sale, a explicat Adrien Leleu.
Acest fapt se datorează probabil unor "evenimente haotice frecvente după naşterea unui sistem planetar, cum ar fi formarea unei planete gigantice de tip Jupiter sau Saturn, care poate destabiliza orbitele planetelor mai mici, sau impactul cu un meteorit uriaş", a sugerat profesorul Rafael Luque.
HD 110067 va servi astfel ca punct de referinţă pentru a înţelege originile formării sistemului nostru solar, născut după disiparea unui disc protoplanetar de materie cosmică, dar a cărui istorie este încă prea puţin cunoscută.
