Potrivit sursei citate, pentru prima dată în ultimii nouă ani metropola New York – cel mai populat oraș din SUA – se află sub avertizare de viscol. Autoritățile estimează un strat de zăpadă de 50-60 de centimetri, iar temperaturile ar putea coborî la minus 6 grade Celsius, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Primarul Zohran Mamdani a anunțat sistarea lecțiilor în școli. Străzile, autostrăzile și podurile sunt închise circulației, cu excepția intervențiilor de urgență. Și districtele școlare din zona Washington au anunțat suspendarea cursurilor, deși capitala nu este așteptată să fie afectată la fel de grav. Birourile guvernamentale federale le-au permis angajaților să lucreze de la distanță sau să își ia concediu neprogramat din cauza vremii severe.
Stare de urgență a fost declarată în statele New York, Massachusetts, Connecticut, Delaware, New Jersey și Rhode Island.
