În acest context, secretarul general al Platformei DA, Liviu Vovc, a precizat în cadrul unei emisiuni televizate că se așteaptă ca în cadrul evenimentului să se aducă în discuție și capacitatea adiminstrațiilor locale de a scrie proiecte pentru a atrage fondurile europene alocate dezvoltării R. Moldova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Jurnal.md.
Politicianul se arată ferm convins de faptul că votul Consiliului European din 14 – 15 decembrie va fi unul pozitiv în privința deschiderii negocierilor de aderare a R. Moldova la UE. Acest lucru, consideră Vovc, se întâmpla în ciuda anumitor neajunsuri și imperfecțiuni ale țării noastre la anumite capitole.
Totuși, chiar dacă R. Moldova va obține acest vot istoric de încredere și va face încă un pas mai aproape de Uniunea Europeană, este deosebit de important ca în tot acest timp să existe niște instruiri ale administrațiilor și funcționarilor publici locali, prin care aceștia să fie învățați cum să scrie proiecte și să atragă toate fondurile puse la dispoziție de UE.
„Suntem siguri că vor fi începute negocierile de aderare a R. Moldova la UE, analizând situația geopolitică din zonă, chiar dacă pe anumite domenii mai șchiopătăm. Deci, oricum vor începe aceste negocieri. Dar până atunci, noi trebuie să fim pregătiți ca până la acel moment, administrațiile publice, funcționarii publici locali trebuie să fie instruiți cum să scrie corect proiectele, cum să atragă corect fondurile europene”, a subliniat secretarul general al PPDA.
Acesta a adus exemplul țării vecine vecine, România, care s-a confruntat cu exact aceeași problemă. Experiența României este, așadar, foarte aproape și în cazul nostru, de aceea autoritățile ar trebui să ia în calcul acest aspect și să încerce să pregătească personalul din instituțiile atât locale, cât și centrale, pentru a absorbi, prin intermediul proiectelor, banii oferiți de Uniunea Europeană pentru dezvoltare.
„România, de exemplu, a avut această problemă atunci când a început negocierile cu Uniunea Europeană. Aceasta pur și simplu nu avea capacitatea să atragă fondurile din Uniune. De aceea, sper ca la acest forum să se discute și despre acest lucru. Și vorbim nu doar despre autoritățile publice locale, dar chiar și la nivelul instituțiilor principale ale statului, aceste instruiri ar trebui să aibă loc. Să luăm, așadar, experiența României și să ne pregătim asiduu, astfel încât să valorificăm toate fondurile care sunt deschise și adresate Republicii Moldova”, a mai adăugat Liviu Vovc.
Ultimelestiri.md amintește că pe 4 decembrie, Maia Sandu a anunțat că pe 9 decembrie va fi organizat un eveniment pentru toți primarii aleși, care sunt interesați să valorifice oportunitățile asociate cu integrarea europeană.
