„Ştiu şi eu cât sunt de enervanţi cârceii şi cât pot fi de dureroşi uneori. Chiar recent mi s-a întâmplat să mă trezesc în miezul nopţii şi să am aşa o durere încât am fost nevoit să mă întind pe jos şi să cer disperat ceva rece şi un masaj intens pe muşchiul încordat involuntar”, a spus Doctor Mihail, transmite Ultimelestiri.md cu referire la observatornews.ro.
Doctor Mihail spune că „Crampa musculara” este o scurtare bruscă şi involuntară a unui muşchi, de regulă de la nivelul gambei sau a membrului inferior, dar nu se limitează doar la acestea. Cauza exactă a unei crampe este necunoscută, dar există factori favorizanţi care pot duce la aceasta.
Printre cele mai comune cauze ale crampelor musculare se numără deshidratarea, efortul fizic intens, lipsa de stretching şi starea prelungită de imobilitate.
Pentru a trata crampele musculare, masaţi intens muşchiul contractat şi încercaţi să-l întindeţi constant. O altă soluţie pentru cârcei este aplicarea unor comprese calde sau reci.
De asemenea, este important să vă hidrataţi suficient.
