Oficialul a precizat că autoritățile nu pot oferi, deocamdată, detalii despre proveniența aparatului de zbor sau modul în care acesta a ajuns în zonă, deoarece investigațiile sunt încă în desfășurare. Potrivit lui, instituțiile specializate analizează circumstanțele incidentului și obiectele implicate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la omniapres.md.
Totodată, Nosatîi a subliniat că autoritățile întreprind măsuri pentru diminuarea riscurilor generate de războiul din țara vecină.
Amintim că, la sfârșitul lunii aprilie, o dronă a fost descoperită pe acoperișul unui bloc de pe strada Sprâncenoaia din Chișinău, în apropierea sediului Ministerului Apărării. Preliminar, aparatul nu avea explozibil și ar fi fost utilizat pentru cercetare.
