La competiție au participat 13 piloți, care au concurat cu automobile special pregătite pentru drift. Pe circuit au evoluat mașini ale mărcilor BMW, Mercedes și Volkswagen, echipate cu motoare ce dezvoltă între 250 și 750 de cai putere. Unele dintre vehicule au o vechime de aproximativ 40 de ani, însă au fost modernizate în urma unor investiții considerabile, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Pilotul Vasile Morgoci spune că participarea la competiții presupune investiții importante. „Un automobil normal, ca să poți concura la campionatul nostru, costă de la 15.000 de euro în sus. Cred că un bărbat adevărat, imediat ce urcă în așa un automobil, dacă e pasionat de mașini, îndrăgește acest sport. Destul să intri în acest sport și nu mai ieși niciodată”, a declarat acesta.
La rândul său, pilotul Victor Buciucci afirmă că pasiunea pentru drift îi determină pe concurenți să investească timp și resurse în pregătirea mașinilor. „Apare ideea, vrem să o realizăm, câteodată stăm până târziu, chiar și noaptea. Pasiunea asta ne atrage, nici nu ne dăm seama cum avem timp și surse financiare să investim în ele”, a spus el.
Printre participanți s-a numărat și ucraineanul Ernest Asaturov, instructor de drift, care a remarcat nivelul de pregătire al sportivilor moldoveni. „Mă bucură că la acest campionat sunt cel puțin trei piloți care au fost studenții mei. Ei sunt piloți cu acte în regulă, e fantastic”, a declarat acesta.
Organizatorii susțin că interesul pentru această disciplină este în creștere. „Noi ne dezvoltăm cu pași rapizi. Piloți sunt tot mai mulți, doritori de a face drift sunt în număr mai mare. Noi ne bucurăm de asta și ne străduim să dezvoltăm acest sport”, a afirmat organizatorul Călin Bobeică.
Totodată, aceștia îi îndeamnă pe șoferii pasionați de viteză să își demonstreze abilitățile doar în competiții organizate și nu pe drumurile publice. „Dacă ești un amator de adrenalină, de circuit, vrei să arăți că mașina ta este foarte puternică, te așteptăm aici. Avem un slogan: campionii sunt pe circuit, dar nu pe drumuri publice”, a declarat organizatorul Sergiu Panfile.
Etapa desfășurată la Telecentru a fost cea de-a treia din actualul sezon al Campionatului Național de Drift. Până la desemnarea campionului au mai rămas două etape.
