Potrivit autorităților, câinii de la stână au intervenit și au reușit să alunge ursul. Cu ultimele puteri, ciobanul și-a sunat fiica, care a alertat serviciile de urgență, transmite Ultimelestiri.md cu referire la presa locală.
Din cauza terenului accidentat, salvatorii au ajuns la victimă abia după mai multe ore. La operațiune au participat echipe Salvamont, jandarmi montani și rangeri, iar pentru intervenție a fost solicitat și un elicopter SMURD. Bărbatul a fost coborât de pe munte și transportat la spital, prezentând mușcături grave și fracturi la membrele inferioare.
Potrivit presei române, acesta este al treilea atac al unui urs asupra unui cioban în decurs de aproximativ o săptămână, în contextul în care incidentele cu urși s-au înmulțit în zonele montane din România.
