Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Jurnal politic”, după ce a fost întrebată de ce merge mai des la Kiev, București sau Bruxelles decât la Ocnița sau Briceni, transmite Ultimelestiri.md cu referire la unimedia.info.
„Despre vizitele mele în alte state, da, e important de amintit de R. Moldova de fiecare dată. Trebuie să înțelegem că nu suntem în centrul universului noi și vrem, în primul rând, ca statele membre ale Uniunii Europene să ne susțină în continuare pentru parcursul nostru european. Asta înseamnă să mergem, să discutăm”, a declarat șefa statului.
Potrivit acesteia, vizitele oficiale oferă oportunitatea de a construi relații nu doar la nivel prezidențial, ci și cu parlamentele, guvernele și societatea civilă din statele partenere.
„E nevoie să construim, în primul rând, oamenii să ne cunoască mai bine și, în al doilea rând, să construim susținere pentru ca, atunci când va veni momentul, toată lumea să voteze pentru aderarea Republicii Moldova la UE”, a subliniat Maia Sandu.
Președintele a menționat că deplasările în teritoriu sunt mai simple din punct de vedere logistic, dar responsabilitățile funcției impun prioritizarea agendei externe.
„Mi-ar fi mult mai ușor să merg într-o localitate sau alta, dar responsabilitatea mea sau prerogativele mele principale țin de politica externă și de securitate, iar securitatea R. Moldova astăzi depinde în cea mai mare parte de politica externă”, a explicat ea.
De menționat că Maia Sandu participă pe 4 mai la Summitul Comunității Politice Europene, organizat la Erevan și găzduit de prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian.
Potrivit Președinției, șefa statului va avea mai multe întrevederi bilaterale și multilaterale, axate pe avansarea procesului de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană și pe consolidarea parteneriatelor de securitate.
De asemenea, Maia Sandu va co-prezida, alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, o sesiune dedicată rezilienței democratice în fața amenințărilor hibride.
Totodată, aceasta va participa la reuniunea Coaliției Europene Împotriva Drogurilor, inițiativă lansată de Emmanuel Macron și de șefa Guvernului Italiei, Giorgia Meloni.
Summitul Comunității Politice Europene reunește lideri din peste 40 de state și reprezintă un forum important pentru dialog politic, cooperare în domeniul securității și consolidarea unității europene.
