Potrivit autorităților, cazul a fost documentat la intrarea în orașul Râșcani, unde a fost stopat pentru verificări un automobil de model Renault Scénic, condus de un bărbat de 64 de ani. Inițial, acesta a declarat că nu transportă bunuri supuse declarării, transmite Ultimelestiri.md.
În urma controlului detaliat, inspectorii vamali au descoperit mai multe anvelope de origine străină, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente ce ar confirma proveniența legală sau statutul vamal al mărfurilor.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile de confiscare, iar persoana riscă sancțiuni contravenționale. Investigațiile pe caz continuă.
