Potrivit expertului, R. Moldova trebuie să gestioneze echilibrat atât memoria istorică legată de victoria asupra fascismului, cât și parcursul european asumat prin Declarația de Independență, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Victor Juc a explicat că în societatea moldovenească s-au păstrat două percepții distincte asupra zilei de M mai, influențate atât de trecutul sovietic, cât și de orientarea europeană a statului.
„În Republica Moldova, cu referire la 9 Mai, s-au păstrat două conotații. Întrucât Republica Moldova a fost parte a Uniunii Sovietice s-a implantat în conștiința maselor că ziua de 9 Mai este Ziua Victoriei. În același timp, în Declarația de Independență din 27 august 1991 este clar stipulat că locul Republicii Moldova și a poporului său este în familia unită europeană. E scris într-o formulare mai tehnică, dar altfel nu se putea”, a explicat membrul corespondent AȘM.
Victor Juc a menționat că cele două semnificații ale zilei de 9 Mai reflectă și cele două orientări geopolitice care au marcat Republica Moldova de-a lungul anilor. În opinia sa, alegerea parcursului occidental reprezintă opțiunea corectă pentru dezvoltarea statului.
„9 Mai în Republica Moldova ține de două direcții strategice. Una este cea orientală și a doua cea occidentală. Este bine că s-a ales cea occidentală. În Occident, francezii și germanii nu mai stau în tranșee, așa cum se întâmplă în Orient, în Federația Rusă, mai ales după anul 2022, când Rusia din nou a intrat în tranșee cu statele europene”, a mai spus profesorul universitar.
El a accentuat necesitatea păstrării coeziunii sociale și a respectului reciproc între cetățenii care marchează diferit această zi.
„Este important ca 9 Mai să nu fie o zi care dezbină. Este loc și pentru cei care marchează ziua comemorării și pentru cei care celebrează Ziua Europei. În Europa, în ziua de 8 mai se sărbătorește încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Însă nu putea să se producă această încheiere a războiului în Europa fără asistența substanțială a occidentalilor”, a punctat Victor Juc.
