Potrivit documentului, au fost operate modificări la Codul contravențional, care stabilesc procedura de constatare, notificare și executare a sancțiunilor în cazul încălcărilor comise de conducători auto străini. Autorii proiectului susțin că noile reguli urmăresc să asigure aplicarea unitară a legii pentru toți participanții la trafic, indiferent de statul de înmatriculare al vehiculului, transmite Ultimelestiri.md.
În acest scop, este extinsă cooperarea internațională, inclusiv prin utilizarea unor sisteme de schimb de informații precum EUCARIS, care facilitează identificarea rapidă a proprietarilor și conducătorilor auto.
Șoferii sancționați vor primi un aviz oficial care va conține date despre fapta comisă, temeiul legal, sancțiunea aplicată, precum și drepturile și obligațiile persoanei vizate. Documentul va include și informații privind posibilitatea contestării, termenul de exercitare a dreptului la apărare, opțiunile de plată a amenzii, inclusiv achitarea redusă, dar și consecințele necomunicării identității conducătorului auto. Totodată, notificarea va fi disponibilă și prin cod QR sau link către un portal informativ european.
Actele vor fi transmise în limba indicată în certificatul de înmatriculare al vehiculului, iar persoanele vizate vor putea participa la examinarea cauzei inclusiv prin videoconferință.
Pentru implementarea mecanismului, Ministerul Afacerilor Interne a desemnat un punct național de contact în cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, responsabil de schimbul de date și sprijinirea identificării contravenienților.
Potrivit autorităților, proiectul are drept scop alinierea legislației naționale la standardele Uniunii Europene privind siguranța rutieră transfrontalieră și va intra în vigoare la data aderării Republicii Moldova la UE.
