Evenimentul a fost desfășurat în cadrul inițiativei „ARIPI – Abilitare pentru reziliență, incluziune, parenting și învățare” și a avut drept scop promovarea regulilor de siguranță, autoprotecție și comportament corect în situații de risc, prin metode accesibile și interactive pentru copii, transmite Ultimelestiri.md.
Prin intermediul personajelor Mișu, Țup și Rița, copiii au învățat despre pericolele asociate înălțimilor și apei, despre riscurile folosirii chibriturilor, importanța supravegherii de către adulți și rolul serviciilor de urgență. Mesajele au fost transmise prin teatru, muzică, umor și interacțiune directă cu publicul, pentru ca regulile de siguranță să fie mai ușor de înțeles și aplicat în viața de zi cu zi.
Evenimentul a inclus și demonstrații practice organizate de specialiștii Direcției Situații Excepționale Bălți din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În fața teatrului au fost amplasate două autospeciale, iar copiii au avut posibilitatea să vadă echipamentele utilizate în intervențiile de urgență și să discute cu salvatorii despre măsuri simple de protecție.
După spectacol, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Fundației Terre des hommes Moldova și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au susținut mesaje privind importanța educației nonformale și a pregătirii copiilor pentru reacții corecte în situații de risc.
Directoarea executivă a AO „CASMED”, Natalia Postolachi, a declarat că regulile de siguranță devin mai ușor de înțeles pentru copii atunci când sunt prezentate prin povești, joc și exemple apropiate de universul lor. Potrivit acesteia, scopul spectacolului este ca fiecare copil să poată recunoaște un pericol și să știe când și cum să ceară ajutor.
Reprezentantul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Daniel Golovca, a subliniat importanța campaniilor de informare și educare adaptate diferitelor categorii de vârstă, menționând că cei mici asimilează mai ușor informația atunci când aceasta este prezentată într-un mod accesibil și potrivit nivelului lor de înțelegere.
La rândul său, coordonatoarea de proiect din cadrul Fundației Terre des hommes Moldova, Veronica Pelivan, a declarat că activitățile extrașcolare permit abordarea unor subiecte importante prin metode interactive și atractive pentru copii. Potrivit acesteia, spectacolul „Orășelul din Poieniță” reprezintă un exemplu despre cum educația poate deveni captivantă și memorabilă pentru cei mici.
Organizatorii au anunțat că spectacolul deschide seria activităților educaționale din cadrul inițiativei „ARIPI”. În perioada următoare urmează să fie organizate sesiuni practice de siguranță, activități pentru părinți, distribuirea unor materiale educaționale și instruirea profesioniștilor locali.
![]()
![]()
![]()
![]()
