„O spun cu toată responsabilitatea: incultura, comportamentul discordant, înjurăturile nu vor fi tolerate în această instituție. Le aduc aminte tuturor deputaților, tuturor aleșilor poporului: noi suntem priviți de o țară întreagă și acest comportament, aceste expresii, înjurii, etichetări, ele se propagă în societate. Ne ascultă copiii, ne ascultă maturii, ne ascultă oamenii din diaspora, ne ascultă vecinii și toți își fac o imagine despre aleșii poporului, inclusiv din calitatea discursurilor, din comportamentul pe care noi toți îl afișăm”, a declarat Igor Grosu, transmite Ultimelestiri.md cu referire la unimedia.info.
„De aceea, stimații reprezentanți din opoziție au toată deschiderea pentru a veni cu idei, să facem o confruntare de idei, de propuneri. Împărtășim doctrine ideologice diferite, cei care le înțeleg. Este loc pentru dezbateri, dar atunci când lucrurile vor aluneca sau se vor degrada în discursuri pe care noi le-am văzut, eu mă simt obligat – și o să fac lucrul ăsta, chiar dacă nu-mi face mare plăcere, deloc nu-mi face plăcere – o să intervin și o să oprim.
Și acesta este, dragi deputați, și mesajul pe care eu îl primesc constant de la cetățenii noștri. Pentru că atunci când tolerăm sau ne facem că nu observăm, asta nu ne scuză. Noi, prin această toleranță, nu facem decât să acredităm, să validăm, să spunem că da – indirect să spunem că da – așa se poate. Și dacă unui deputat i se poate, ulterior de ce nu i s-ar putea unui tânăr, unei tinere, unui student, unui elev?
Cultura politică nu se decretează, ea apare în timp. Și sunt convins că, odată și odată, o să ajungem acolo. Unii văd că au avut mesaje de împăciuire. Când se greșește, e ok să ceri scuze. Nu-i nimic, nu-i nicio crimă în asta. Ceri scuze și mergi mai departe. Dar nu putem acoperi așa ceva cu pretențiile lipsei dreptului la expresie, libertate și așa mai departe”, a declarat Igor Grosu.
Un scandalul a izbucnit astăzi în Parlament, după ce speakerul Igor Grosu l-a lipsit pe deputatul Alexandr Verșinin de dreptul de a lua cuvântul timp de trei ședințe și i-a închis microfonul lui Vasile Costiuc. Au intervenit aleșii Serghei Ivanov și Diana Caraman, pentru a le lua apărarea.
Deputata din cadrul Partidului Democrația Acasă, Ana Țurcan-Oboroc, a venit cu o reacție dură, după acțiunile speakerului. „Aceasta e «democrație parlamentară europeană» în colhozul lui Grosu. Ruşine PAS! Jos dictatura!”, a menționat aleasa poporului.
Ulterior, deputații din opoziție au blocat tribuna centrală a Parlamentului, în semn de protest, iar la scurt timp au părăsit sala.
Situația de astăzi vine după ce un alt scandal de proporții a izbucnit la ședința Parlamentului din 7 mai, unde dezbaterile pe marginea noului Cod de organizare și funcționare a Legislativului au degenerat într-un schimb dur de replici între PAS și opoziție. Deputatul Partidului „Democrația Acasă” (PPDA), Alexandru Verșinin, a criticat proiectul. „Ce vor ăștia din PAS, stimați cetățeni? Ei vor voturi disciplinate, să-i transforme pe toți deputații în mașinărie de vot: „idioți utili”. 55 cu mâna sus, care votează orice capriciu…”, a declarat parlamentarul. Imediat după aceasta, microfonul i-a fost oprit de președintele Parlamentului, Igor Grosu.
