Potrivit corespondentului IPN din Găgăuzia, Nicolae Ormanji a declarat că a „epuizat toate posibilitățile pentru organizarea alegerilor”, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul ședinței din 2 iunie, deputații urmau să aprobe un regulament electoral temporar, elaborat împreună cu autoritățile de la Chișinău și Comisia Electorală Centrală, care ar fi permis organizarea alegerilor pentru noua componență a APG. Totuși, la ședință s-au prezentat doar 13 din cei 35 de deputați, iar lucrările au fost suspendate.
„Dacă de acum înainte Curtea Constituțională sau Parlamentul Republicii Moldova vor modifica legislația, Adunarea Populară nu va mai avea competența de a organiza alegeri, iar acestea vor fi desfășurate de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova”, a declarat Ormanji.
Acesta a depus o cerere oficială prin care solicită examinarea demisiei sale la următoarea ședință a Legislativului regional. În cazul aprobării, deputații vor trebui să desemneze un nou președinte interimar sau să inițieze procedura de alegere a unui nou președinte al APG.
Necesitatea adoptării regulamentului temporar a apărut după intrarea în vigoare a noului Cod electoral al Republicii Moldova și existența unor neconcordanțe între legislația națională și cea a regiunii autonome. Din acest motiv, instanțele au anulat deja de două ori deciziile APG privind organizarea alegerilor, programate inițial pentru 22 martie și ulterior pentru 21 iunie.
Funcția de președinte al APG a rămas vacantă după ce, la 26 decembrie 2025, Judecătoria Comrat l-a condamnat în lipsă pe Dmitri Constantinov la 12 ani de închisoare. Acesta a părăsit regiunea înainte de pronunțarea sentinței.
