Decizia a fost aprobată miercuri de Guvern și are scopul de a asigura întreținerea și exploatarea în condiții de siguranță a infrastructurii hidrotehnice, transmite Știri.m cu referire la IPN.
Potrivit Ministerului Mediului, reorganizarea instituției urmărește concentrarea într-o singură subdiviziune a activităților de gestionare a patrimoniului și infrastructurii din domeniul apelor, care până acum erau repartizate între mai multe structuri.
Direcția de administrare a patrimoniului și infrastructurii hidrotehnice va include compartimente specializate pentru gestionarea terenurilor din fondul apelor, administrarea patrimoniului și investițiilor capitale, precum și pentru monitorizarea infrastructurii hidrotehnice.
Autoritățile susțin că schimbările vor permite reducerea timpului necesar pentru soluționarea solicitărilor și vor asigura o supraveghere mai eficientă a construcțiilor hidrotehnice.
