Potrivit documentului, autoritățile locale, regionale și naționale din Republica Moldova vor putea implementa proiecte comune împreună cu parteneri din statele membre ale Uniunii Europene și vor avea acces la fonduri europene destinate dezvoltării regionale și cooperării transfrontaliere, transmite Ultimelestiri.md.
Proiectele realizate prin intermediul GECT pot viza domenii precum transportul, gestionarea situațiilor de urgență, sănătatea, protecția mediului, educația, cultura și incluziunea socială.
Legea stabilește condițiile de constituire și funcționare a grupărilor europene de cooperare teritorială și creează cadrul juridic necesar pentru participarea autorităților și a altor entități eligibile din Republica Moldova la aceste structuri. Totodată, documentul prevede mecanisme de coordonare la nivel național.
Potrivit autorilor proiectului, participarea la GECT va contribui la consolidarea relațiilor economice și sociale cu statele membre ale Uniunii Europene și va deschide noi oportunități pentru dezvoltarea regională. De asemenea, implementarea proiectelor comune ar urma să ducă la îmbunătățirea serviciilor publice și la modernizarea infrastructurii, în special în zonele rurale și în regiunile periferice.
Inițiativa legislativă face parte din Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2025–2029. Potrivit Parlamentului, proiectul a fost elaborat ținând cont de solicitările autorităților publice locale, care au evidențiat necesitatea extinderii cooperării cu partenerii europeni și a accesului la resurse suplimentare pentru dezvoltarea locală și regională.
