Potrivit politicianului, ideea s-a conturat pe parcursul ultimelor trei luni, în cadrul întâlnirilor și consultărilor cu experți, diplomați, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai comunității academice din Italia, Elveția, Franța, Germania, Rusia, Belarus și India, transmite Ultimelestiri.md.
„Astăzi, discuția continuă. În următoarele săptămâni, la această idee se vor alătura economiști, politologi, specialiști în relații internaționale, energie, tehnologii și securitate din SUA, China, Azerbaidjan, Turcia și alte state, în special din partea vecinilor noștri, ale căror interese suntem obligați să le apărăm și să le luăm în considerare: România și Ucraina.
Pentru că întrebarea pe care o discutăm nu vizează doar Moldova. Ea vizează felul în care poate arăta lumea după epoca polarizării globale”, a declarat Victoria Furtună, menționând că țara noastră poate deveni un teritoriu al cooperării.
„Nu deținem cele mai mari rezerve de petrol. Nu avem o piață internă uriașă. Nu suntem o superputere militară. Dar avem ceea ce devine tot mai valoros în secolul XXI. Poziție strategică. Flexibilitate. Capacitatea de a înțelege diferite puncte de vedere. Experiența de a trăi între lumi diferite. Și, cel mai important, oameni care știu să se adapteze schimbărilor, să-și păstreze demnitatea și să găsească soluții chiar și în cele mai dificile momente”, a mai menționat liderul Partidului Moldova Mare.
Victoria Furtună a subliniat că nu este vorba doar despre cinci inițiative, ci despre un nou rol al Moldovei.
„O platformă de cooperare, tehnologii, investiții, negocieri și dezvoltare. Secolul XX s-a construit, în mare parte, pe divizare. Secolul XXI va fi definit de acele state care vor învăța să unească. Anume în aceasta văd noua oportunitate istorică pentru Moldova”, a conchis Victoria Furtună.
