Potrivit UCIP IFAD Moldova, afacerea s-a dezvoltat în ultimii ani, ajungând să producă o gamă variată de flori decorative, inclusiv mușcate, petunii, sulfine și begonii, cultivate din semințe profesionale și butași importați, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Pentru dezvoltarea afacerii, familia Jorja a accesat un credit în valoare de 564.000 de lei prin programele de finanțare IFAD. Fondurile au fost utilizate pentru procurarea unui generator performant de căldură și pentru extinderea suprafeței serelor, investiții care permit cultivarea florilor pe tot parcursul anului.
„Am accesat un credit de la IFAD, iar facilitățile oferite ne-au ajutat enorm să investim în dezvoltarea afacerii. Generatorul de căldură pe care l-am procurat ne permite să menținem temperatura necesară în sere și să producem flori de calitate”, a declarat antreprenoarea Violeta Jorja.
Potrivit sursei citate, afacerea este gestionată de membrii familiei, care se implică zilnic în activitățile de producție, iar în perioadele cu volum mare de lucru beneficiază și de sprijinul rudelor.
Programele IFAD în Republica Moldova sunt implementate de Guvernul Republicii Moldova și gestionate la nivel național de Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD, aflată în subordinea Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu sprijinul Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă. Aceste programe oferă finanțare și alte instrumente de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor agricole și non-agricole din mediul rural.
