Reuniunea va fi deschisă de copreședinții Adunării Parlamentare – vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Doina Gherman, și vicemareșalul Seimului Republicii Polone, Szymon Hołownia, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit Parlamentului, unul dintre principalele subiecte de pe agenda discuțiilor vizează procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Deputații vor examina evoluția negocierilor de aderare, provocările legate de implementarea reformelor și sprijinul oferit de Polonia pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova.
Totodată, participanții vor aborda perspectivele cooperării economice și ale relațiilor bilaterale dintre cele două state.
Pe agenda sesiunii figurează și teme legate de securitatea regională. Parlamentarii vor discuta despre impactul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, precum și despre măsurile necesare pentru consolidarea rezilienței statelor din regiune.
Discuțiile vor include, de asemenea, subiecte ce țin de securitatea energetică, protecția frontierelor, dezvoltarea unei societăți durabile și combaterea amenințărilor hibride.
La finalul reuniunii, membrii Adunării Parlamentare urmează să adopte o declarație comună care va reflecta concluziile și prioritățile convenite de cele două delegații.
Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone a fost constituită la 25 iulie 2011, la Chișinău. Organismul consultativ interparlamentar are rolul de a promova dialogul politic și de a elabora poziții comune privind proiectele și subiectele de interes bilateral. Sesiunile plenare sunt organizate anual, alternativ în Republica Moldova și în Polonia.
