Potrivit CSM, selecția s-a desfășurat în conformitate cu prevederile legale, fiind evaluate dosarele profesionale ale candidatelor, experiența acumulată, integritatea și rezultatele obținute în cadrul concursului, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Ana Cucerescu activează la Judecătoria Chișinău și are peste 14 ani de experiență în sistemul judecătoresc. Magistrata este cunoscută pentru examinarea unor dosare de rezonanță. Ea a făcut parte din completul de judecată care a examinat dosarul fraudei bancare, în care a fost condamnat Vlad Plahotniuc, precum și dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor, în care a fost condamnată bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul.
Elena Croitor este doctor în drept și a activat în ultimii ani în domeniul justiției și al reformei sistemului judiciar. Între 2021 și 2025 a ocupat funcțiile de consultant juridic principal și consilier juridic senior în cadrul Asociației Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii Moldova. Anterior, a fost consultant principal la Ministerul Justiției, a activat la Institutul de Reforme Penale și a coordonat proiecte în domeniul justiției pentru copii. De asemenea, timp de peste 14 ani a predat la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.
Potrivit legislației, Curtea Supremă de Justiție este formată din 20 de judecători. În februarie 2023, mai mulți magistrați de la CSJ au părăsit sistemul, iar experții au explicat aceste demisii în lanț prin lansarea procesului de verificare a integrității judecătorilor. În luna martie, nouă posturi de judecător rămâneau vacante la instanța supremă.
