Bărbatul a fost oprit de polițiștii rutieri într-o zonă de odihnă, după ce mai mulți șoferi au alertat autoritățile în legătură cu modul suspect în care acesta conducea, transmite Ultimelestiri.md cu referire la rupor.md.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că cetățeanul moldovean nu deținea permis de conducere și nici acte de identitate. Totodată, automobilul nu era autorizat pentru a circula pe drumurile publice.
Polițiștii au mai stabilit că în mașină se aflau copii care erau transportați fără scaune speciale, obligatorii prin lege. De asemenea, plăcuțele de înmatriculare montate pe automobil figurau ca fiind furate din Germania.
Bărbatul a fost reținut pe loc, iar plăcuțele de înmatriculare au fost confiscate.
Un tribunal din Polonia a examinat cauza în procedură accelerată și l-a sancționat pe cetățeanul moldovean cu amendă, interzicându-i totodată să conducă vehicule timp de șase luni pentru încălcările comise.
În același timp, pentru utilizarea cu bună știință a unor plăcuțe de înmatriculare furate, faptă încadrată drept infracțiune, moldoveanul riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.
