Potrivit sursei citate, în perioada 15–19 iunie 2026 a avut loc cea de-a doua săptămână de instruiri, la care au participat operatorii Serviciului 112, precum și dispecerii serviciilor specializate de urgență din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Pe parcursul sesiunilor, participanții au fost familiarizați cu noile funcționalități ale aplicațiilor, actualizările procedurilor operaționale și modul de utilizare a instrumentelor implementate în sistem. De asemenea, au fost desfășurate exerciții practice pentru consolidarea aplicării cunoștințelor în activitatea operațională de zi cu zi.
Instruirile sunt susținute de formatorii Serviciului 112 și au ca obiectiv dezvoltarea competențelor personalului implicat în gestionarea apelurilor de urgență, precum și consolidarea cooperării dintre instituțiile responsabile de intervenție.
Programul de instruire se desfășoară în perioada 8–26 iunie 2026 și va continua în săptămâna următoare cu ultima serie planificată.
