Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a subliniat importanța festivalului și impactul său cultural și turistic asupra regiunii, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
„A treia seară a Festivalului „DescOperă” a adus la Butuceni opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi, prezentată de Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, alături de celebrul cor „Va, pensiero”, cunoscut și sub numele de „Corul sclavilor evrei”, sub bagheta dirijorului Nicolae Dohotaru. Pe scena improvizată au evoluat aproape 150 de artiști, instrumentiști și figuranți.
A fost o seară deosebită și memorabilă pentru ediția aniversară a festivalului, cu una dintre cele mai cunoscute opere ale repertoriului universal și cu artiști ai scenei lirice de la Chișinău, într-un spațiu diferit față de primele două zile: scena a fost amplasată sub stâncă. O operă grandioasă, interpretată cu mult talent, cu un decor unic, care a adunat un număr record de spectatori — circa 1.500 de oameni au venit la Butuceni să vadă această reprezentație de excepție”, a declarat oficialul.
Ministrul a menționat că această ediție a demonstrat, încă o dată, cât de viu și puternic poate deveni un loc atunci când acolo se întâmplă arta.
„Această ediție ne arată, încă o dată, cât de viu și puternic poate deveni un loc atunci când acolo se întâmplă arta. Orheiul Vechi este parte din experiența pe care publicul o trăiește la fiecare spectacol. Astăzi, Festivalul „DescOperă” ajunge la seara de închidere, într-o nouă locație: pe malul Răutului. Ediția aniversară se va încheia cu Gala „Dinastia Strauss”, susținută de Orchestra Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova””, a declarat oficialul.
Festivalul „DescOperă” se desfășoară în perioada 18–21 iunie 2026 și propune, în premieră, patru seri de spectacole de operă și muzică clasică. Pe 20 iunie, publicul a urmărit opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi, iar pe 21 iunie festivalul se va încheia cu Gala „Dinastia Strauss”, o seară dedicată valsurilor și creațiilor celebre ale familiei Strauss, susținută de Orchestra Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova”.
Pe durata festivalului, publicul a putut descoperi meșteșugurile tradiționale prin prezența meșterilor populari din Republica Moldova și prin activități interactive de meșteșugărit. Atmosfera de la Butuceni a fost completată de tururi în Rezervația Orheiul Vechi, vizite la fermă și alte activități culturale și recreative.
Pentru spectatorii care au călătorit din Chișinău spre Butuceni și retur, organizatorii au pus la dispoziție transport pe parcursul celor patru zile. Plecarea din Chișinău a fost programată la ora 15:30, iar întoarcerea din Butuceni la ora 22:30.
Organizat sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Festivalul de Muzică Clasică în aer liber „DescOperă” reprezintă una dintre cele mai importante platforme de promovare a muzicii clasice și de valorificare a patrimoniului cultural și natural al țării. Lansat în 2016, festivalul contribuie la dezvoltarea turismului cultural și la apropierea publicului de arta lirică și simfonică.
