Căldura toridă a verilor riscă să ne taie până și pofta de mâncare. Setea ne domină instinctele, iar tot ce ne dorim este ceva zemos, răcoros, ușor și ușor de digerat. Vara este, fără îndoială, anotimpul salatelor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Deși par preparate simple, salatele sunt extrem de valoroase din punct de vedere nutrițional. Sunt ideale în sezonul cald deoarece contribuie la hidratare datorită conținutului ridicat de apă din legume, oferă un aport important de vitamine și minerale și nu îngreunează digestia în zilele caniculare. Castraveții, roșiile și ardeii, de exemplu, conțin peste 90% apă, ajutând organismul să își mențină nivelul optim de hidratare.
În plus, spre deosebire de preparatele grele, o salată bogată în fibre favorizează digestia, previne balonarea și susține tranzitul intestinal. Totodată, furnizează antioxidanți valoroși, precum licopenul din roșii, și vitamine esențiale, printre care A, C și K, care contribuie la protejarea pielii împotriva efectelor nocive ale radiațiilor UV.
Iar când vorbim despre salate, nu ne referim doar la rețetele clasice, cunoscute de toată lumea. Acestea rămân sănătoase, accesibile și ușor de preparat. Există însă și variante care duc experiența culinară la un alt nivel, combinând ingrediente și arome aparent incompatibile într-un ansamblu surprinzător și echilibrat. Sunt salate consistente, care reunesc principalele categorii de macronutrienți și pot asigura atât sațietate, cât și un aport nutritiv complet.
O savoare a insulelor grecești
Una dintre cele mai delicioase și răcoritoare salate europene este, fără îndoială, salata cu pepene roșu și brânză feta. Originară din Grecia insulară, această rețetă este foarte populară în întreaga regiune mediteraneană. Combinația simplă, dar spectaculoasă, își are rădăcinile în comunitățile rurale și pe insulele elene, unde localnicii căutau o gustare rapidă, hidratantă și sățioasă pentru zilele toride de vară. Nu este deloc întâmplător faptul că ingredientele de bază, pepenele verde și brânza feta, se găsesc din abundență în această parte a lumii.
Rețeta este completată adesea cu frunze proaspete de mentă sau busuioc și cu un strop de ulei de măsline, reflectând perfect spiritul bucătăriei grecești. Dulceața și prospețimea pepenelui se îmbină armonios cu gustul sărat al brânzei feta și aroma ierburilor proaspete, rezultând o salată ideală pentru mesele de vară. Pentru cea mai bună experiență, este recomandat să fie consumată imediat după preparare, când ingredientele își păstrează textura și prospețimea.
Prepararea durează cel mult 15 minute. Aveți nevoie de pepene verde fără sâmburi, tăiat în cuburi de aproximativ 2,5 centimetri, brânză feta sfărâmată, frunze proaspete de mentă tocate grosier, un castravete tăiat cubulețe și o ceapă roșie medie, feliată foarte subțire.
Pentru dressing sunt necesare câteva ingrediente simple: ulei de măsline extravirgin, sucul unei lămâi, sare de mare și piper negru proaspăt măcinat.
![]()
Se prepară foarte simplu. Într-un bol mare, amestecați ușor cuburile de pepene, ceapa roșie și castravetele. Separat, pregătiți dressingul: într-un bol mic, bateți cu un tel uleiul de măsline, sucul de lămâie, sarea și piperul negru.
Turnați dressingul peste ingredientele din bol și amestecați delicat, astfel încât aromele să se distribuie uniform. La final, adăugați menta proaspătă și presărați deasupra brânza feta sfărâmată. Salata este gata de servire.
„Această rețetă de salată cu pepene roșu este exact ceea ce îmi doresc într-o zi de vară. În această perioadă a anului, nu mă satur de salatele preparate din fructe și legume aflate în plin sezon. Îmi plac în mod deosebit combinațiile reușite de dulce și sărat. Această salată cu pepene roșu, brânză feta, castravete, mentă și un dressing acrișor cu lime este exact genul acesta de preparat”, precizează chef Jeanine Donoforio, pe „Love and Lemons”, un cunoscut blog culinar.
O salată patriotică și varianta ei modernă
Părăsim Grecia și ne îndreptăm spre coastele Italiei. Rămânem în spațiul mediteranean, acolo unde au luat naștere unele dintre cele mai apreciate salate de vară. Toată lumea a auzit de celebra salată Caprese, originară de pe insula Capri. Rețeta a apărut în anii 1920 și a fost concepută inițial ca un preparat cu puternică încărcătură simbolică, culorile sale, roșu, alb și verde, amintind de steagul Italiei.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, rețeta clasică a început să fie reinterpretată, iar bucătarii au adăugat ingrediente noi, adaptate sezonului. Una dintre cele mai reușite variante este Caprese cu roșii și piersici. Este o salată plină de culoare, care combină roșiile zemoase și piersicile dulci cu mozzarella cremoasă și busuiocul proaspăt. Se prepară în doar 10-15 minute și este servită, de regulă, cu un dressing simplu pe bază de ulei de măsline și oțet balsamic.
Pentru această rețetă aveți nevoie de 2-3 piersici mari și bine coapte, fără sâmburi, tăiate în felii sau sferturi, 3 roșii mari și zemoase, tăiate în felii groase sau sferturi, 250 de grame de mozzarella proaspătă sau burrata, frunze proaspete de busuioc, sare de mare și piper negru.
Pentru dressing și decor sunt necesare 3 linguri de ulei de măsline extravirgin, 1 lingură de oțet balsamic, 1 linguriță de miere, câteva frunze de rucola și un praf de fulgi de chili.
Prepararea este foarte simplă. Pe un platou mare, așezați alternativ feliile de roșii, piersici și mozzarella. Presărați uniform frunzele de busuioc peste întreaga salată. Într-un bol mic, amestecați bine uleiul de măsline, oțetul balsamic, mierea, sarea și piperul. Turnați dressingul peste salată chiar înainte de servire și completați cu rucola și fulgii de chili.
![]()
O salată transcontinentală pentru luna lui Cuptor
Printre cele mai interesante rețete răcoritoare ale verii se numără salata cu castraveți, piersici și avocado. Spre deosebire de preparatele prezentate anterior, aceasta nu are o tradiție îndelungată. A apărut ca o creație modernă, influențată de tendințele culinare din America de Nord ale anilor 2010. Popularizată de blogurile gastronomice și de cultura wellness, salata s-a impus rapid ca un preparat de sezon, răcoritor, hrănitor și ușor de pregătit.
Privită mai atent, rețeta reunește ingrediente provenite din regiuni foarte diferite ale lumii. Piersicile au fost cultivate pentru prima dată în China, cu aproximativ 8.000 de ani în urmă, înainte de a ajunge în Persia și apoi în Europa prin intermediul Drumului Mătăsii. Avocado își are originile în Mezoamerica și era cultivat în actualul Mexic cu mii de ani înainte de era noastră. Castravetele completează această călătorie gastronomică globală, fiind originar din India, unde este cultivat de peste trei milenii.
![]()
Și această salată poate fi pregătită în cel mult 15 minute. Aveți nevoie de 2 castraveți mari, 2 piersici bine coapte, fără sâmburi și tăiate cubulețe, un avocado mare și bine copt, tăiat cubulețe, frunze proaspete de busuioc sau mentă și o ceapă roșie mică, tăiată foarte fin.
Pentru dressing folosiți 2 linguri de ulei de măsline extravirgin, 2 linguri de suc proaspăt de lămâie, 1 lingură de oțet de mere, sare și piper negru.
Într-un bol mare, amestecați cu un tel uleiul de măsline, sucul de lămâie, oțetul, sarea și piperul. Adăugați apoi castraveții, piersicile, avocado, verdețurile proaspete și ceapa roșie. Amestecați delicat până când toate ingredientele sunt acoperite uniform de dressing. Aveți grijă să nu zdrobiți avocado sau piersicile. Gustați și ajustați cantitatea de sare, dacă este necesar. Salata se servește imediat, pentru a-și păstra prospețimea și textura.
