După orele de caniculă, familii cu copii, tineri și vârstnici ies la plimbare pe alei, alegând să se răcorească în zonele verzi ale orașului. Unii fac sport, alții citesc pe bănci sau petrec timp cu prietenii și familia, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Chiar și după lăsarea serii, termometrele indicau aproape 30 de grade Celsius, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe chișinăuieni să iasă din case.
Oamenii spun că parcurile au devenit singura soluție pentru a suporta zilele toride și pentru a găsi puțină răcoare.
„Ieșim după ora 20:00, atunci când afară se lasă puțin mai rece și temperatura e mai confortabilă. Spațiile verzi, în general, sunt ceva binevenit, din motiv că ne oferă și răcoare, și un aer cât de cât curat. Este o oază și un refugiu pentru noi, după o zi caniculară insuportabilă”, a spus o femeie.
Constantin, un locuitor al Capitalei, spune că a ales să iasă la plimbare abia spre seară, împreună cu fiica sa, care a profitat de moment pentru a merge cu rolele.
„Da, este un refugiu, într-adevăr. A fost o zi extrem de călduroasă și așteptăm ploile. Dacă nu, seara ieșim iarăși. E destul de bine, e fain și răcoros”, a spus acesta.
Alți oameni susțin că, după o zi întreagă de muncă, parcurile sunt locul ideal pentru relaxare și timp petrecut în familie.
„Unica soluție de a ieși și de a avea o atmosferă mai aerisită este parcul, pentru a ne răcori. După o zi de muncă, numai seara avem posibilitatea de a ne reuni și de a comunica în familie”, a declarat o altă persoană.
Chișinăuienii spun că zonele verzi sunt tot mai importante în perioadele de caniculă și consideră că acestea ar trebui extinse în toate sectoarele orașului.
„Este o opțiune foarte bună, mai ales seara, când este mai răcoare. Zonele verzi sunt binevenite pentru toată lumea, în fiecare sector al orașului”, a spus o locuitoare.
Unii au transformat plimbările de seară într-o rutină zilnică.
„Ziua la lucru, seara în parc, cu copiii la plimbare, pentru că în casă este foarte cald. Facem puțin sport, puțină mișcare. E vară, trebuie să fie cald, dar în ultimul timp este din ce în ce mai cald”, a mărturisit un bărbat.
Ultimelestiri.md amintește că pentru data de 2 iulie, Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis o avertizare meteorologică de Cod Galben de caniculă.
