Ceremonia de deschidere a inclus transmiterea simbolică a terenurilor pentru inițiativa „Ambasadele Memoriei”, în prezența reprezentanților diplomatici ai României, Poloniei și Ucrainei, precum și a oficialilor din Republica Moldova. Proiectul urmărește dezvoltarea unor spații dedicate păstrării memoriei victimelor represiunilor politice, transmite Ultimelestiri.md cu referire la jurnal.md.
„Tematica festivalului de anul acesta este Memorie și Identitate. Am vrut să subliniem două aspecte importante ale poporului nostru, care a fost divizat cu părere de rău. Memorie – trebuie să ținem minte că am avut parte de o istorie bogată, avem oameni care s-au jertfit pentru binele țării și identitate, pentru că ne dăm seama că o bună parte din populație încă își mai caută identitatea sa”, a declarat Alexandru Postică, președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici.
Unul dintre simbolurile complexului muzeal din Mereni este un vagon de marfă adus după mai mulți ani de demersuri. Deși a fost construit în 1954, acesta reproduce aproape fidel vagoanele în care zeci de mii de basarabeni au fost deportați în vara anului 1949.
Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, a subliniat rolul artei în păstrarea memoriei istorice.
„Istoria poate fi studiată prin documente din arhivă, prin manuale, însă tocmai arta este cea care poate reda vocea oamenilor, pe care regimurile totalitare au încercat să le reducă la tăcere. Ea ne ajută să cunoaștem nu doar faptele istorice, ci și să simțim suferința umană, să înțelegem prețul libertății și să conștientizăm responsabilitatea noastră față de viitor și de generațiile viitoare”, a afirmat Paun Rohovei.
La ediția din acest an participă, pentru prima dată, și reprezentanți ai Poloniei, care au vorbit despre tragediile provocate de regimul sovietic.
„Bunicul meu a fost ucis de sovietici în masacrul de la Katyn, în 1940. A fost procuror. L-au capturat la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, la fel ca pe toți colegii lui, care erau avocați. El nu a fost militar, a fost prizonier de război. Deci rușii au decis să omoare 22.000 de oameni, prizonieri de război, la începutul anului 1940”, a spus Izabella Sariusz-Skapska, președinta Federației Familiilor Katyn din Polonia.
Festivalul se va încheia pe 6 iulie, de Ziua Comemorării Victimelor Deportărilor Staliniste. Programul final va avea loc la Chișinău și va include depuneri de flori la Gara Feroviară, în memoria persoanelor deportate în Siberia. În perioada 1940–1953, zeci de mii de basarabeni au fost deportați forțat în Siberia și Kazahstan în cadrul represiunilor organizate de regimul sovietic.
