Potrivit misiunii diplomatice, închiderea centrului este o consecință a deciziei autorităților moldovene de a ieși din acordul bilateral, transmite Ultimelestiri.md.
„În legătură cu retragerea unilaterală a părții moldovenești din Acordul interguvernamental privind crearea și funcționarea centrelor culturale din 1998, cu regret informăm că Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău este nevoit să își înceteze activitatea din ziua expirării valabilității documentului, 4 iulie”, se arată în comunicatul autorității.
Astfel, o parte dintre activitățile desfășurate până acum de centru vor fi preluate de Secția Cultură a Ambasadei Federației Ruse, în limitele atribuțiilor prevăzute de Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.
Totodată, autoritățile din Rusia afirmă că intenționează să continue promovarea cooperării umanitare dintre cele două state.
„Vom continua să acordăm prioritate consolidării tradiționalelor legături umanitare ruso-moldovenești, în conformitate cu Tratatul de prietenie și cooperare din 2001. Activitatea de lungă durată a Casei Ruse, cu participarea activă a cercurilor culturale și civice locale, a demonstrat că această muncă răspunde intereselor și așteptărilor cetățenilor moldoveni. Nicio restricție și nicio măsură de presiune nu vor diminua interesul uriaș pentru cultura rusă, care a servit întotdeauna cauzei păcii, înțelegerii reciproce și îmbogățirii spirituale a popoarelor”, se mai spune în comunicat.
Ultimelestiri.md amintește că denunțarea Acordului a fost inițiată în februarie 2025, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, în urma unei grave încălcări a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești.
