Beneficii și riscuri
ANSP a precizat pentru IPN că, spre deosebire de medicamente, suplimentele alimentare nu pot fi utilizate pentru prevenirea sau tratarea bolilor și nu pot avea indicații terapeutice. Acestea completează alimentația obișnuită și conțin vitamine, minerale sau alte substanțe cu rol nutritiv, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Instituția menționează că suplimentele alimentare pot fi achiziționate fără prescripție medicală. Totuși, persoanele cu boli cronice, femeile însărcinate, copiii sau cei care urmează tratamente medicamentoase sunt îndemnate să consulte eticheta produsului, unde sunt indicate precauțiile pentru diferite categorii de consumatori.
Potrivit specialiștilor, suplimentele pot fi utile în caz de carențe de vitamine sau minerale ori atunci când alimentația nu acoperă necesarul zilnic de nutrienți. În același timp, administrarea în exces, combinarea necorespunzătoare cu medicamente sau achiziția din surse nesigure poate reprezenta un risc pentru sănătate.
Condiții de comercializare
Înainte de introducerea pe piață, suplimentele alimentare care conțin exclusiv vitamine și/sau minerale sunt supuse procedurii de notificare la ANSP, în timp ce suplimentele care conțin alte substanțe sunt supuse procedurii de înregistrare.
Într-un răspuns pentru IPN, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor menționează că, în cazul comerțului online, operatorii din domeniul alimentar sunt obligați să informeze autoritatea publică locală despre inițierea activității de vânzare la distanță. Ulterior, unitățile de comercializare, depozitare sau livrare sunt verificate privind respectarea cerințelor de siguranță alimentară, iar operatorii primesc certificatul de înregistrare în domeniu.
ANSA subliniază că suplimentele alimentare pot fi comercializate în Republica Moldova doar după evaluarea realizată de instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății. Importatorii și producătorii trebuie să dețină documente care atestă proveniența fiecărui lot, iar consumatorii au dreptul să solicite actele care confirmă calitatea și siguranța produselor.
La import, sunt necesare documente emise de producător sau exportator, precum și acte ale autorităților competente din statul de origine, care confirmă că produsele respectă normele de siguranță.
Printre cele mai frecvent comercializate suplimente se numără vitaminele și mineralele (vitamina D, vitamina C, magneziu, zinc), probioticele, acizii grași Omega-3 și suplimentele pentru susținerea imunității.
