Ceea ce face ca această cifră să fie alarmantă nu este doar amploarea sa, ci și persistența sa. Cu zece ani mai devreme, primul sondaj la nivelul UE a constatat același tipar, transmite Ultimelestiri.md cu referire la digi24.ro.
După cum a spus directorul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE: „Un deceniu mai târziu, continuăm să asistăm la aceleași niveluri șocante de violență”.
Într-un articol recent din Nature Communications, Enrique Garcia, profesor de psihologie socială la Universitatea Valencia, a examinat dacă ținta 5.2 din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite – care vizează eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și fetelor până în 2030 – este realistă.
Răspunsul inconfortabil este nu, nu până în 2030 și nu în ritmul actual, notează profesorul într-o analiză publicată pe platforma The Conversation.
O problemă care se agravează
Statistica UE este izbitor de consistentă cu ceea ce observăm la nivel global, notează profesorul Garcia. Organizația Mondială a Sănătății descrie violența împotriva femeilor ca o problemă de sănătate publică de „proporții pandemice”. Cele mai recente estimări ale sale, publicate în 2025, sugerează că 30,4% dintre femeile din întreaga lume – aproximativ 840 de milioane de femei – au suferit violență fizică sau sexuală de-a lungul vieții.
Aceste cifre au rămas în mare parte neschimbate timp de mai bine de două decenii. OMS descrie reducerile recente ca fiind minime, prea lente și extrem de insuficiente. Chiar și acest lucru ar putea subestima amploarea reală, pentru că multe femei nu dezvăluie violența în sondaje, iar unele forme de abuz (violența psihologică, controlul coercitiv, abuzul economic, hărțuirea online) sunt slab surprinse de statisticile principale.
Paradoxul nordic
Poate cea mai surprinzătoare constatare este locul în care se regăsesc cele mai ridicate niveluri de violență. În sondajul UE din 2024, prevalența a fost de 57% în Finlanda, 52% în Suedia și 47% în Danemarca – toate cu mult peste media UE de 30,7%. Aceste țări se numără printre cele mai dezvoltate din lume și se află constant în fruntea clasamentelor globale în ceea ce privește egalitatea de gen.
Acest model, adesea numit „paradoxul nordic”, pune sub semnul întrebării o presupunere comună: aceea că dezvoltarea economică și egalitatea de gen vor duce, prin ele însele, la reducerea violenței. Aceste evoluții sunt esențiale, dar în mod evident nu sunt suficiente pentru a preveni violența în sine.
Dacă cele mai avansate și egalitare societăți din lume nu pot reduce violența împotriva femeilor, care sunt perspectivele în altă parte?
Femeile tinere sunt mai vulnerabile
În UE, femeile cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani raportează deja niveluri mai ridicate de violență decât media generală. Această tendință era vizibilă în urmă cu un deceniu și nu s-a îmbunătățit. Generațiile mai tinere au crescut cu mai multe discuții publice despre egalitatea de gen și cu mai multe campanii de conștientizare decât oricare altele anterioare.
Dacă măsurile preventive actuale ar funcționa, ne-am aștepta să vedem reduceri clare. Datele nu arată acest lucru.
În același timp, violența însăși se schimbă. Tehnologia digitală a deschis noi căi pentru hărțuire, control și umilire: urmărirea online, amenințările pe rețelele sociale, șantajul, partajarea fără consimțământ a imaginilor intime și deepfake-urile sexuale generate de inteligența artificială. Deși aceste instrumente nu provoacă violență fizică directă, ele fac abuzul mai ușor de comis, mai greu de evitat și mai rapid de răspândit.
Cunoștințele există, dar răspunsurile sunt insuficiente
Realitatea violenței împotriva femeilor este profund îngrijorătoare. Însă a fi realist nu înseamnă a fi resemnat. Dimpotrivă, amploarea persistentă a problemei necesită un răspuns mult mai ambițios.
Datele nu arată că obiectivul de eliminare a oricărei forme de violență împotriva femeilor și fetelor până în 2030 – obiectivul ONU 5.2 – a eșuat și nici că este imposibil. Ceea ce dezvăluie este decalajul vast dintre ambiția obiectivului și amploarea, intensitatea și coerența eforturilor actuale de atingere a acestuia.
Și avem deja instrumente pentru a face față acestei situații. Cercetările din ultimul deceniu au identificat strategii de prevenție cu efecte dovedite asupra reducerii violenței. Cadrul RESPECT Women al OMS, care a fost recent actualizat pe baza unor analize sistematice globale, organizează aceste dovezi în șapte strategii interconectate. Acestea variază de la emanciparea femeilor și transformarea normelor de gen dăunătoare până la consolidarea serviciilor pentru supraviețuitoare și reducerea sărăciei.
Cadrul evaluează dovezile separat pentru țările cu venituri mari și cele cu venituri mici și medii. Această caracteristică structurală este semnificativă în sine, pentru că dezvăluie cât de inegal s-a dezvoltat cercetarea în domeniul prevenției în diferite contexte.
Însă nicio strategie singulară nu este suficientă. Prevenirea eficientă înseamnă combinarea abordărilor la nivel individual, comunitar și societal. Iar criteriul de referință final, așa cum subliniază chiar RESPECT, este dacă aceste eforturi duc la reduceri măsurabile ale prevalenței violenței la nivel populațional. Conform acestui standard, eforturile actuale sunt în mod clar insuficiente.
Problema este că instrumentele dovedite nu sunt implementate la scara sau durata necesare. Campaniile sunt lansate, dar nu sunt susținute. Legile sunt adoptate, dar nu sunt finanțate sau aplicate corespunzător. Principalul obstacol nu este lipsa de cunoștințe. Este un decalaj persistent între angajamente și acțiuni și între resursele disponibile, voința politică și responsabilitatea necesară pentru a asigura utilizarea acestora.
O criză de nivel pandemic
Termenul limită din 2030 poate fi deja inaccesibil, dar obiectivul în sine nu trebuie abandonat. O problemă care afectează milioane de femei nu poate fi tratată ca o chestiune politică secundară.
Când lumea se confruntă cu alte urgențe sanitare majore, mobilizează știința, finanțarea și cooperarea internațională. Violența împotriva femeilor necesită o ambiție comparabilă: investiții pe termen lung, dovezi mai solide și responsabilitate publică.
Ceea ce demonstrează paradoxul nordic este că violența împotriva femeilor nu va fi eliminată automat pe măsură ce societățile devin mai bogate sau mai egale. Va fi nevoie de acțiuni deliberate, susținute și măsurabile, susținute de voința politică și de responsabilitate, pentru a se potrivi amplorii crizei. Promisiunea eliminării violenței împotriva femeilor trebuie să treacă de la aspirație la realitate.
