Spînu susține că toate deciziile Executivului trebuie să pornească de la obiectivul aderării la Uniunea Europeană, pe care îl descrie drept cel mai important proiect național, transmite Ultimelestiri.md.
„Țara noastră are un obiectiv central, național, care depășește prin capacitatea lui de a reforma statul orice alte inițiative sectoriale. Acest obiectiv este integrarea europeană până în 2030. Cred că de aici trebuie să pornim discuția”, afirmă fostul ministru.
Potrivit acestuia, primul principiu de care ar trebui să țină cont viitoarea guvernare este menținerea sprijinului politic pentru integrarea europeană.
„În primul rând trebuie să acționăm strict politic. Știu că nu sună neapărat popular, dar dacă politic pierdem suportul pentru integrarea europeană și, la pachet, pierdem în urma alegerilor viitoare un guvern puternic proeuropean, atunci obiectivul central va fi ratat”, susține Andrei Spînu.
În acest context, fostul ministru consideră că orice reformă trebuie analizată și prin prisma impactului politic pe care îl poate avea.
„Dacă reforma riscă să ducă la pierderea suportului politic pentru integrarea europeană, atunci acea reformă trebuie amânată sau cel puțin implementată cu mare atenție”, afirmă acesta.
Spînu mai spune că viitorul Guvern ar trebui să manifeste prudență în promovarea reformelor, să consulte cât mai larg societatea și să construiască un consens în jurul fiecărei inițiative.
„Mai bine mai puțin, mai încet, dar mai bine și mai uniți”, consideră fostul ministru.
În opinia sa, după stabilirea acestor principii, Guvernul trebuie să-și stabilească prioritățile în funcție de problemele care îi preocupă pe cetățeni.
Potrivit lui Andrei Spînu, principalele preocupări ale populației sunt veniturile mici și lipsa locurilor de muncă, infrastructura deficitară, inclusiv drumurile, apeductele și sistemele de canalizare, precum și accesul la servicii publice precum școli, grădinițe, creșe, spitale și asistență socială.
Fostul ministru afirmă că politicile publice din următorii ani trebuie orientate spre rezolvarea acestor probleme, pentru ca obiectivul integrării europene să poată fi atins.
Totodată, acesta recunoaște că reforme precum cea fiscală, reforma administrativ-teritorială sau reforma sistemului de pensii sunt decizii dificile, însă consideră că ele trebuie implementate doar dacă răspund preocupărilor reale ale cetățenilor.
„Dacă o reformă nu rezolvă în perioada următoare cele mai importante îngrijorări ale oamenilor, atunci acea reformă trebuie tratată cu mare atenție și grijă. Toți știm că fotbalul se câștigă dacă marchezi, nu dacă ai, spre exemplu, posesie mai bună. Eu tare sper ca Moldova să marcheze integrarea europeană, chiar dacă vom avea o posesie mai mică pe numărul de reforme făcute”, a conchis Andrei Spînu.
De menționat că premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia vineri, 3 iulie, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, în care oficialul a precizat că a acceptat funcția cu responsabilitate și cu convingerea că poate contribui la schimbarea lucrurilor în bine.
La scurt timp, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat că a luat act de cererea de demisie a prim-ministrului și i-a mulțumit pentru faptul că și-a asumat responsabilitatea de a conduce Guvernul într-o perioadă complicată, când erau necesare reforme și restructurări importante.
Citește și: Ce urmează după demisia premierului? Pașii constituționali în Republica Moldova
