Potrivit avocatului Marin Jalbă, noile prevederi limitează semnificativ cazurile în care poliția poate dispune evacuarea unui autoturism, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Legislația era foarte permisivă, erau evacuate aproximativ toate autoturismele. Acum, într-adevăr, din octombrie 2025, au fost stabilite condițiile care trebuie să fie întrunite. Și aceasta a venit în spiritul colaborării dintre societate și poliție. Codul contravențional stabilește procedura și condițiile în care poate fi evacuat și ridicat un autoturism”, a declarat Marin Jalbă.
Potrivit acestuia, evacuarea este permisă atunci când un automobil blochează alte vehicule sau o cale de acces, este parcat pe trecerea de pietoni ori în imediata apropiere a acesteia, ocupă spații verzi, împiedică accesul persoanelor cu dizabilități sau blochează intervenția autospecialelor, inclusiv a pompierilor.
Avocatul recomandă șoferilor să lase în automobil un număr de telefon vizibil, deoarece, după ridicarea mașinii, agentul constatator este obligat să încerce să informeze proprietarul.
„Dacă nu se poate identifica proprietarul sau posesorul autoturismului, se anunță serviciul de gardă al poliției. Agenții constatatori încearcă să contacteze proprietarul chiar înainte de ridicarea autoturismului, deși legea nu îi obligă expres să facă acest lucru. Nu încurajăm pe nimeni să încalce legea, oricum amenda va fi aplicată”, a spus Jalbă.
Acesta a precizat că, dacă șoferul ajunge la mașină înainte ca aceasta să fie ridicată, poliția este obligată să îi permită să o relocheze. Aceeași posibilitate există și pentru o altă persoană care are acces la automobil și deține permis de conducere.
„Legislația menționează că, în cazul în care proprietarul se apropie, poliția este obligată să-i permită acestuia să relocheze autoturismul. Mai mult decât atât, dacă nu este proprietarul sau posesorul, dar este o persoană care are acces în autoturism și are permis de conducere, poliția îi poate permite și acesteia să relocheze mașina”, a explicat avocatul.
În această situație, dacă evacuarea nu a început, șoferul nu achită costurile de ridicare. Dacă autoturismul este deja pe evacuator, vor fi achitate doar serviciile efectuate până în acel moment. Cu toate acestea, amenda pentru parcarea neregulamentară rămâne aplicabilă.
Marin Jalbă a mai menționat că parcările în care sunt depozitate autoturismele evacuate sunt obligate să le elibereze aproape la orice oră, fără ca proprietarii să fie nevoiți să aștepte până dimineața sau după weekend.
Totodată, șoferii au dreptul să conteste amenda în instanță, însă avocatul atrage atenția că acest demers presupune costuri suplimentare.
„S-a instituit și o taxă pentru contestarea acestor amenzi, de 200-250 de lei. La aceasta se pot adăuga cheltuielile pentru deplasări și pentru angajarea unui avocat, care uneori pot depăși valoarea amenzii”, a spus el.
Avocatul amintește că legislația oferă și posibilitatea achitării unei amenzi reduse dacă aceasta este plătită în termenul prevăzut de lege.
„În 72 de ore putem achita doar 25% din amendă. Există și varianta unui acord de recunoaștere, când poliția aplică jumătate din amendă, iar din această jumătate se achită încă 50%”, a explicat Marin Jalbă.
