Șefa statului a făcut referire la incidentul recent, când o dronă rusească de tip Gheran-2, care transporta aproximativ 40 de kilograme de explozibil, a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova și s-a prăbușit în apropierea localității Copanca, raionul Căușeni, transmite Ultimelestiri.md.
„O dronă rusească cu 40 de kilograme de exploziv ne-a încălcat spațiul aerian. Este un incident care ne-a amintit încă o dată de ce sunt necesare aceste investiții”, a declarat Maia Sandu.
Totodată, președinta a anunțat că a participat, la Paris, pentru prima dată, la reuniunea Coaliției de Voință, un grup format în principal din state europene care își coordonează eforturile pentru sprijinirea Ucrainei în vederea obținerii unui armistițiu și a unei păci durabile.
Potrivit șefei statului, participarea Republicii Moldova la această inițiativă este „un pas firesc”, deoarece securitatea țării este strâns legată de evoluția războiului din Ucraina.
„Pacea în Ucraina înseamnă pacea și siguranța noastră. Apărarea țării noastre și pacea în regiune sunt două părți ale aceluiași efort: să ne ținem oamenii și țara în siguranță”, a afirmat Maia Sandu.
La final, președinta și-a exprimat recunoștința față de statele partenere care sprijină Republica Moldova în consolidarea securității și a capacităților sale de apărare.
