Pe ordinea de zi figurează cinci proiecte. Printre acestea se numără aprobarea planului de admitere în instituțiile de învățământ superior pentru anul de studii 2026-2027 și modificarea Regulamentului privind activitatea administrativ-financiară a instituțiilor serviciului diplomatic al Republicii Moldova din străinătate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Miniștrii în exercițiu vor examina, de asemenea, proiectul privind instituirea comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a sectorului de ocolire a orașului Drochia, parte a drumului național R7 „R14 Drochia – Costești – frontiera cu România”.
Pe agenda ședinței se regăsește și un proiect privind desemnarea experților financiari care vor reprezenta Republica Moldova în procedura de arbitraj internațional inițiată de Park Avenue Capital LLC împotriva statului.
Ședința Guvernului este programată pentru ora 15:00.
Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru la începutul lunii iulie. Până la învestirea noului Guvern, executivul este condus interimar de vicepremierul Eugeniu Osmochescu. Între timp, președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan candidat la funcția de premier, acesta aflându-se în proces de elaborare a programului de guvernare și a componenței viitorului cabinet de miniștri.
